Cu firea ei cea arzătoare
Sosit-a vara înapoi.
Toți pomii sunt în sărbătoare,
În tei stă floare lângă floare
E dulce vara pe la noi!
Când dimineața se ivește
Din al văzduhurilor fund,
Tot câmpul parcă întinerește
Iar, deșteptată de pe prund,
Cireada satului pornește
În urma ei un roi de grauri,
Ca niște valuri cenușii,
S-amestecă prin bălării.
S-așază-n coarne pe la tauri,
Fac fel de fel de nebunii.
Până ce-n zarea depărtată
Spre lacul trist se pun pe drum.
Și cum se duc, - acum ș-acum
Se mai zăresc încă o dată,
Ca rămășița unui fum.
Și-n fine, astăzi, când gândesc
La ce ne este dat să fim,
Cum anii trec, copiii cresc,
Bătrânii cum se odihnesc
În deal la țintirim,
Mă simt nepriceput și mic
În gloata de zădărnicii
Și nu mai pot zice nimic,
Ci numai ochii îi ridic
Și caut spre copii.
DUILIU ZAMFIRESCU
