Marea inundație glaciară
Specialiștii aduși de la București au descoperit soiuri vechi de stejar, fag, gorun și tei. Datarea cu carbon a arătat că nisipul care acoperise pădurea de foioase avea o vechime cuprinsă între 10.000-12.000 de ani. Ceea ce însemna că pădurea în sine era mult mai veche Puțini au fost cei care și-au pus atunci întrebări referitoare la cum ajunsese pădurea să fie acoperită de ape. Se știa că teritoriul României a fost sub ape acum milioane de ani, dar nu se cunoștea și motivul inundației. Nimeni nu bănuia că peste câteva zeci de ani, Ballard urma să vină și să emită o ipoteză fantastică, anume că aici, avusese loc marele Potop descris de Biblie. Parte din cauza topirii ghețarilor și creșterea nivelului Mediteranei mult peste nivelul normal, fapt care a generat surparea limbii de pământ care o unea cu Marea Neagră. Apele din sud au făcut ca nivelul vechiului Pont Euxin să crească până peste poate și apele să se reverse pe teritoriile din jur. Dar ulterior apele s-au retras și au permis apariția unei noi flore și a unei noi faune.
Pădurea descoperită sub fosta albie a Argeșului, făcea parte, se pare, din noua flora. Și atunci a mai venit o inundație, mai recentă, în urmă cu 10-12 milenii. Ceea ce însemna că pădurea în sine era mult mai veche. Puțini au fost cei care și-au pus atunci întrebări referitoare la cum ajunsese pădurea să fie acoperită de ape.
Probabil că dintre cei care citesc aceste rânduri sunt mulți care au văzut pe viu o inundație. Și atunci au remarcat și cantitatea de nisip și mâl care rămâne după ce se retrag apele. Să fie de vreo 20-30 de centimetri cel mult. Asta în condițiile în care apa ajunge sau chiar depășește doi metri. Și atunci nu pot să nu-mi pun o întrebare: oare ce cantitate de apă s-a revărsat asupra zonei argeșene, pentru ca nisipul rămas în urma ei să aibă o adâncime de 15 - 20 de metri? Calculați singuri și veți ajunge la o adâncime a apei cuprinsă între 100-150 de metri. Ce ape puteau alimenta o astfel de inundație?
Tsunami pe Argeș?
Descoperirea pădurii preistorice sub pământurile Argeșului i-au determinat pe specialiști să efectueze cercetări și în alte zone apropiate. Rezultatele au fost fantastice: pădurea se întindea pe o suprafață mare, între localitățile Glina-Bobești, Jilava, Domnești, Mihăilești-Cornetu. În plus, prospecțiunile arată că se întinde mult în sud, aria terminându-se, probabil, undeva pe teritoriul Bulgariei. În toate locațiile, rezultatul cercetărilor a arătat un singur lucru: apele au acoperit zonele într-o perioadă extrem de scurtă de timp, pe care arheologii au estimat-o la doar câteva săptămâni.
“Or, așa ceva nu se putea întâmpla din cauza topirii ghețurilor, afară doar de cazul în care Terra nu a fost lovită de vreun meteorit. Or din ce știm noi, în perioada de acum 10.000 - 12.000 de ani, niciun meteorit nu a lovit Pământul”, afirma Codrin Niculescu, paleontolog și biolog. Domnia sa însă, are o teorie foarte interesantă, desprinsă parcă din filmele SF. Ipoteza sa pleacă de la basoreliefurile și scrierile foarte vechi în care niciun popor din antichitate nu menționează Luna, celebrul astru al nopții. Or, dacă Luna ar fi fost atunci în apropierea Pământului, este imposibil ca acest lucru să nu fi fost remarcat de cei vechi, buni astrologi, care urmăreau mersul astrelor pe cer și influența lor asupra vieții oamenilor. Și atunci, înseamnă că Luna nu a fost dintotdeauna satelitul natural al Pământului.
“Mai mult ca sigur că, în momentul în care Terra a primit Luna, Pământul întreg a cunoscut activitatea dezastruoasă a marilor valuri. De exemplu, urmele lăsate în Hawai atestă ca pe acolo au fost valuri ucigașe - cum le spunem noi - sau tsunami, cum le numesc japonezii, înalte de câteva sute de metri. E posibil ca pe Argeș să avem de-a face tot cu un val imens, nu cu o inundație catastrofală”.
În sprijinul teoriei sale, domnul Niculescu aduce lipsa aproape completă a sedimentelor de animale marine pe linia pe care se întinde pădurea preistorică. “Lipsa aceasta ne arată clar că zona nu a fost una marină, permanentă, ci a fost inundată pur și simplu întâmplător. Iar compoziția nisipului sărat a conservat foarte bine copacii”.
Bizara fortificație de lemn
Dar nu pădurea subterană a fost cea mai interesantă descoperire a arheologilor veniți la fața locului. Într-una din zile, săpătorii au scos la iveală o construcție bizară din lemn, alcătuită sub forma unei mici fortificații.
Cu toate astea, nu s-au găsit deloc schelete umane sau de animale, în condițiile în care s-a presupus că respectiva construcție nu s-a ridicat singură.
“Unde au dispărut cei care au construit ciudată fortificație de lemn, este iarăși o întrebare fără răspuns. Pe de o parte, e posibil ca valul uriaș să-i fi surprins pe locuitori iar ulterior trupurile lor, luate de apă, să fi fost mâncate de animalele marine. Dar la fel de posibil este că locuitorii să fi aflat din timp despre iminenta valului ucigaș și să se fi retras pe înălțimile munților. Și atunci, dacă acceptăm cea de a doua ipoteză că fiind mai plauzibilă, de unde puteau ști niște primitivi că oceanul va matura zona Argeșului?”
Referitor la cetatea descoperită, locuitorii sunt convinși că nu a fost vorba de o fortificație în sine, ci despre casa lui... Noe. Numai așa poate fi explicată lipsa pietrelor din fortificație, prin aceea că era vorba doar de o casă de locuit, fortificată împotriva acțiunilor unor animale. Unii oameni de știință susțin că în perioadele de mari transformări continentale, animalele - și mai târziu oamenii - părăseau unele zone periculoase pentru altele mai ferite de primejdii. Așa s-a întâmplat, probabil, și cu fortificația de lemn, locuitorii acesteia migrând, pur și simplu către o zonă mai sigură. Pornind de la pădurea antică descoperită pe linia Argeșului, ulterior s-au făcut săpături în partea opusă, pe Valea Prutului.
Și... surpriză. Au fost descoperite depuneri stratificate de nisip cu aceeași compoziție ca și cel din sudul țării și datând din aceeași perioadă de timp, respectiv sfârșitul paleoliticului și începutul neoliticului. Doar păduri nu au fost găsite de data asta, dar probabil că zona nu era una împădurită, ci una de câmpie.
“În acel moment am fost puși în fața unei întrebări fără precedent. Ce fel de val putea să măture întreg cuprinsul țării și să aibă o înălțime de peste 100 de metri? Cum s-a format acel val? A devastat doar teritoriul României sau toată Europa? A fost un val oceanic, cu apă sărată sau un val cu apă dulce?”
Copacii milenari
Dincolo de ipotezele cercetătorilor, locuitorii din Mihăilești continua să scoată din carierele de piatră trunchiurile vechi de mii de ani și să le ardă în sobe. Pe ei nu-i impresionează faptul că distrug acele vestigii arheologice aproape unice în lume. Lor le e frig și nu au cu ce se încălzi. Le e foame și trebuie să gătească încă pe plite, păstrate și acestea din bătrâni, dar niște bătrâni mai apropiați de zilele noastre. Și distrug copaci care au câțiva metri grosime, așa cum probabil nu vor mai crește niciodată pe aceste meleaguri. Florea Dumitru îmi spune:
“Domnule, noi suntem unicat în lumea asta. Noi nu mergem la pădure ca să tăiem vreun copac. Noi mergem să dezgropăm copacii de care avem nevoie pentru foc. Și numai Bunul Dumnezeu știe cum au ajuns pomii ăștia sub nisip. Cei mai bătrâni spun că așa au rămas de la Potopul cel mare de pe vremea lui Noe”. Deocamdată nici o ipoteză nu a fost pe deplin demonstrată. Iar numărul copacilor milenari descrește de la o zi la alta... Trebuie oare să condamnăm localnicii pentru că încearcă să supraviețuiască distrugând urmele trecutului? La urma urmelor, nu așa au făcut dintotdeauna oamenii? Fiecare civilizație nouă a distrus-o pe cea veche. Și se pare că nu din răutate, ci din simpla dorință de a supraviețui.
Observație în afară articolului primit:
- Pe terasa înaltă a râului Dâmbovița, între Glina și Bălăceanca (aici albia veche are cam 2 km lățime iar albia înainte de canalizare avea 8-10 m) se afla o movilă așezată perpendicular pe direcția de curgere a apei, cu dimensiunile de cca. 200 m x 100 m și înaltă de cca. 7-8 m, unde s-au efectuat săpături arheologice; s-a tăiat cam un sfert din movilă și a rămas un perete de 2,5-3 m înălțime; la cca. 10-15 cm de suprafață se vede un brâu lat de 7-8 cm, pe verticală, roșu, pământ ars de foc și până la baza peretelui, cenușa și cioburi de ceramică, dintre care unele foarte primitiv lucrate (am și acum o cutie plină cu cioburi) și despre care am citit în niște reviste de arheologie - m-am documentat, ce crezi!
Că ar avea cam 150.000-200.000 de ani vechime; ar fi interesant de stabilit cam în câți ani s-a format stratul gros de 10-15 cm de pământ; asta ar fi dată la care a avut loc incendiul care a distrus tot; urmele unui mare incendiu - strat de cenușă gros de 5-10 cm - am găsit și la mama în curte, cam la 1/2 m adâncime, când am săpat o fundație de clădire; casa mamei e la vreo 2 km de movilă; am văzut, am săpat, am citit, am cioburi, locul încă există.
CONSTANTIN BRĂTESCU
