AJUTOARE PE CARDURI

Distribuie pe:

Peste 2 milioane de carduri pe care se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente și mese calde au fost emise până miercuri urmând ca, până la finalul săptămânii următoare, să fie finalizată emiterea tuturor cardurilor, potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Astfel, dacă tranșa IV este încărcată în decembrie 2022, ea poate fi utilizată până în decembrie 2023.

Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoțite de scrisori care conțin instrucțiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile și un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme.

Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepționale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredința tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.

Pentru a putea afla soldul curent / suma disponibilă pe card și pentru alte informații, beneficiarii sunt rugați să apeleze Serviciul Clienți al emitentului.

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite față de listele anterioare.

“Iată că ne apropiem cu pași repezi de finalizarea emiterii și distribuirii tuturor celor 2,5 milioane de carduri sociale. Astfel, românii care au nevoie de ajutor vor avea suportul electronic pe care primesc cei 1.000 de lei, acordați în patru tranșe pentru alimente și mese calde. După cum puteți observa în comunicările noastre săptămânale, toți cei implicați sunt mobilizați exemplar pentru a urgenta finalizarea procesului, pentru care le aduc încă o dată mulțumiri”, a declarat Marcel Boloș.

Vouchere sociale sunt acordate pensionarilor din sistemul public de pensii, pensionarilor aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiari de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; persoanelor încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; familiilor cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiilor monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiilor care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare; persoanelor fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare. (AGERPRES)

Lasă un comentariu