PREMIERĂ: TRANSPORT SPECIAL CU ELICOPTERUL ÎN MUNȚII FĂGĂRAȘ

Distribuie pe:

Un transport de materiale destinate marcării traseelor turistice din județul Sibiu a fost efectuat duminică, în premieră, de un elicopter, în Munții Făgăraș, a anunțat Consiliul Județean (CJ) printr-un comunicat de presă, citat de agerpres.ro.

“Rolul pe care ni l-am asumat în acest proiect de suflet, dedicat oamenilor ce iubesc natura și turismul sustenabil, ne determină să facem pași rapizi și fermi pentru a crește siguranța turiștilor veniți în Munții Făgăraș. Îi asigur pe toți cei ce ne vor fi oaspeți pe traseele cuprinse în Programul «Anii Drumeției» că vor avea parte de tot suportul nostru pentru ca orele sau zilele petrecute aici să se transforme în experiențe de neuitat!”, a declarat președintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.

Potrivit sursei citate, duminică au fost transportați 165 de stâlpi metalici, plăcuțele de orientare și materialele necesare fixării acestora. Transportul a fost asigurat, în premieră, de un elicopter, care a încărcat materialele din zona Văii Avrigului și a Căldării Mieilor - Transfăgărășan.

Elicopterul a efectuat 9 zboruri, iar stâlpii, împreună cu materialele de semnalizare și fixare, au fost descărcați în 7 puncte aflate la peste 2.000 de metri altitudine: Portița Avrigului, Șaua Scării, Șaua Cleopatra, Șaua Lăițel, Șaua Caprei, Cabana Podragu și Vârful Mircii.

Gestionarea activității a fost asigurată de echipa tehnică a Programului “Anii Drumeției”, cu sprijinul Serviciului Public Județean Salvamont Sibiu și al Asociației “În Slujba Muntelui”.

Recent, CJ Sibiu a lansat site-ul și aplicația “Anii Drumeției”, care înglobează 54 de trasee din Munții Făgăraș și Cindrel.

Lasă un comentariu