“VOM MERGE PÂNĂ ÎN PÂNZELE ALBE!” PARLAMENTARI, ÎNTR-O MISIUNE DE SPRIJIN PENTRU O FAMILIE DE ROMÂNI DIN GERMANIA CĂREIA I S-AU LUAT COPIII

Distribuie pe:

Mai mulți parlamentari români au reclamat “tratamentul abuziv” la care autoritățile germane ar fi supus o familie de români care locuiește în această țară, după ce autoritatea de protecție a copilului din Germania i-a luat copiii.

Senatorul Titus Corlățean se află în Germania, într-o misiune parlamentară, alături de deputații PNL Ben-Oni Ardelean și Robert Sighiartău, pentru a sprijini familia Furdui, căreia în urmă cu aproximativ un an și jumătate I s-au luat copiii de către autoritatea de protecție a copilului din această țară. Cazul a fost semnalat pe rețelele de socializare.

Corlățean a subliniat că misiunea parlamentară are aprobarea Birourilor permanente ale celor două Camere.

“Ne aflăm într-o misiune parlamentară de sprijin pentru familia Petru și Camelia Furdui, care au fost deposedați de cei șapte copii, în urmă cu mai mult de un an și jumătate, absolut abuziv de autoritatea locală de protecția copilului din Germania. E a doua misiune, după cea din iulie anul trecut, și are mandatul Parlamentului României, fiind aprobată de conducerile Senatului și Camerei Deputaților. În luna august, două dintre fetele familiei Furdui au fost redate familiei. (...) Ieri, la Hanovra, am participat la o manifestație a comunității neoprotestante din care face parte familia Furdui. Au fost și români din zonă. A fost o manifestație importantă pentru că, pe lângă ceea ce am spus noi, parlamentarii de pe scenă, a urmat un marș cu pancarte, cu aprobările autorităților locale de poliție. Germanii au fost interesați să afle despre ce este vorba. A fost o bună acțiune de sensibilizare a opiniei publice germane față de acest caz dramatic”, a explicat Corlățean, luni, pentru AGERPRES.

În opinia sa, autoritățile germane “interpretează eronat” normele. Senatorul admite că este posibil să existe și “o diferență de natură culturală între modelul german și cel românesc de educare în familie”, dar susține că părinții nu sunt abuzivi și acuză “un caz scandalos de încălcare a libertății religioase”.

“Este vorba de abuzuri împotriva părinților, cu interpretări eronate, cu exagerări și chiar cu elemente de manipulare a altor autorități germane cu acțiune programatică de rupere a relațiilor dintre copii și părinți, dar și între frați și surori. Autoritatea germană de protecție a copilului a separat frații și surorile. Vizitele pe care părinții le fac copiilor sunt obținute cu foarte mare greutate, au loc cu încălcarea tuturor regulilor din lumea civilizată. Se încalcă flagrant “strigătele” copiilor care cer să fie trimiși înapoi în familia lor. Părinții nu sunt oameni violenți, abuzivi așa cum au încercat să construiască cei de la autoritatea pentru protecția copilului. E posibil să fie și o diferență de natură culturală între modelul german și cel românesc de educare în familie, dar (...) nu sunt părinți abuzivi. Sunt oameni cu frică de Dumnezeu care au fost acuzați înainte de a li se lua copiii (...) că îi obligă să citească Biblia și să meargă la Biserică. (...) Înțelegem că e vorba de niște prejudecăți (...) de apartenență la o biserică creștină a acestei familii, ceea ce reprezintă un caz scandalos de încălcare a libertății religoase”, a afirmat Titus Corlățean.

El a explicat că se vede “o diferență foarte mare între fetele eliberate, care au redevenit copii veseli, expansivi și cei închiși”.

“Am văzut un film cu Albert, unul dintre băieții mai mici. Este o mărturie cutremurătoare. Mie, ca tată și bunic, mi-a zdrobit inima. E greu de descris prin ce trec acești copii și prin ce trec părinții. Ăsta este motivul pentru care statul român trebuie să se mobilizeze foarte serios pentru a acționa. După un an și două luni de speranță că demersurile noastre vor da rezultat, nu este așa. Voi anunța că Guvernul României a reîmprospătat ancheta socială pe care o făcuse în urmă cu un și ceva în baza Convenției ONU privind drepturile copilului. (...) Este o dublă solicitare: de repatriere și de înapoiere a celorlalți cinci copii familiei lărgite pentru prezervarea identității naționale, lingvistice, religioase. Copiii au exclusiv cetățenia română. Sunt ai statului român și nu ai statului german și tratamentul aplicat îl considerăm abuziv”, a completat Corlățean.

Senatorul a avertizat că există “un risc, care devine tot mai serios”, de afectare a relațiilor bilaterale dintre România și Germania.

“Avertizez public, și acest lucru este deja cunoscut de autoritățile germane, că există un risc, care devine tot mai serios, de afectare a relațiilor bilaterale dintre România și Germania. Am proprietatea termenilor. Știm ce importantă este relația bilaterală din punct de vedere politic, european, economic, strategic, dar avertizez foarte serios că răbdarea comunităților românești și a comunității religioase din care face parte această familie s-a terminat. (...) Autoritățile germane trebuie să știe că există un risc foarte serios de repetare a cazului familiei Bodnariu, când autoritățile norvegiene au tratat cu o neînțelegere profundă a subiectului. Au fost manifestații în întreaga lume, Congresul SUA s-a sesizat și imaginea Norvegiei a fost serios afectată și autoritățile norvegiene au dat înapoi cei cinci copii familiei Bodnariu. La nivelul Parlamentului vom acționa pentru internaționalizarea acestui caz al familiei Furdui și vom acționa în cadrul organizațiilor internaționale din care facem parte și cu presa națională și internațională”, a punctat Titus Corlățean.

Președintele Comisiei de politică externă a Senatului și-a exprimat speranța că, în urma discuțiilor, autoritățile germane vor rezolva “rapid” și “corect” cazul familiei Furdui.

“E ultima oară când spunem în parametrii dialogului constructiv. (...) Sper ca discuțiile din aceste zile să ducă la o conștientizare a autorităților germane, să rezolve rapid și corect, în respect pentru unitatea familiei respective. Nu este vorba doar de această familie, este vorba de mult mai multe alte situații în Germania care au «beneficiat» de tratamentul abuziv al acestei autorități pentru protecția copilului”, a mai spus Corlățean.

Potrivit deputatului Ben-Oni Ardelean, familia Furdui este “victima unui sistem îndreptat împotriva familiilor și spre dezbinarea acestora”.

“Am participat la Hannover, în Germania, (...) în mijlocul sutelor de români și a oamenilor buni veniți din alte state, la protestul de susținere pentru reîntregirea familiei Furdui. O spun din nou, extrem de răspicat: condamnăm public instituția de protecție a copilului din Germania, pentru tratamentul abuziv îndreptat împotriva familiei de români și pentru demersurile inumane pe care le-a întreprins, cu scopul evident de a-i distruge pe aceștia. În Europa anului 2022 așa ceva nu are voie să se întâmple! (...) Vom face tot ce este posibil pentru a-i readuce împreună. Vom merge până în pânzele albe! Românii nu mai trebuie să fie victimele unor birocrați cu apucături comuniste și să suporte actele de violență emoțională ale acestora”, a scris Ben Oni-Ardelean pe Facebook.

Deputatul PNL a făcut un apel către colegii parlamentari și către instituțiile abilitate din țară “să se focuseze cu adevărat pe rezolvarea acestui caz”.

“Este de datoria noastră, ca aleși sau reprezentanți ai poporului, să apărăm fiecare român”, a adăugat Ardelean. (Agerpres)

Lasă un comentariu