* “Când ești cu Dumnezeu, Dumnezeu este cu tine. Demnitatea umană a credinciosului e manifestată prin umilință, înălțarea - prin căderea în genunchi; mândria - prin lipsa de orgolii, cunoașterea - prin faptul că nu raportează toate lucrurile la sine, ci la Dumnezeu; perfecțiunea - prin armonia dintre gând, vorbă și faptă. Adevărul și iubirea conduc universul; Adevărul e Tatăl, Iubirea e Iisus. Dumnezeu, creându-l pe primul om, a stabilit ca din el să se nască toți ceilalți oameni, ca să fim considerați toți un singur om și să ne legăm prin dragoste. Numai Dumnezeu știe ce gândim; diavolul-ghicește! Întreaga omenire se ține prin virtuți. Dacă nu ar fi credința, nădejdea și dragostea, toate s-ar pierde. Pe aceste virtuți se bazează și se ține viața creștinului. Dacă ar fi să scoți din Biblie câteva întâmplări, niște psalmi, unele file chiar și pe unii profeți din cărțile lor, ea tot Biblie ar rămâne; dar dacă scoți din ea iubirea, aceasta devine o oarecare carte”.
Nicolae Dabija (1948-2021), istoric, politician, membru de onoare al Academiei Române și membru corespondent al Academiei de Științe din Moldova.
***
* “La construirea unei biserici sau mănăstiri contribuie foarte mulți oameni de tot felul: credincioși, necredincioși, bogați și săraci. Domnul pe toți îi vede cum își aruncă banii în cutia Bisericii. Într-o pildă, evanghelistul spune că unii aruncau bani foarte mulți fiindcă erau bogați, dar asta nu L-a impresionat pe Hristos cu nimic; în schimb, văduva săracă, cu doi bănuți ai ei mici, dar cu inima mare, a fost remarcată de Hristos. Domnul s-a oprit la darul ei, fiindcă pe acei doi bani, cu inima mare, se construiește Biserica lui Hristos. Biserica sau mănăstirea nu stă în cărămidă, în piatră și ciment, ci în inima din om. Și femeia aceasta este cărămida; ea este cimentul făpturii lui Dumnezeu, și ea pot să fiu și eu. Și când zic eu, vorbesc și de tine.
Rafael Noica (1942- ), preot ieromonah, scriitor, traducător, fiul filosofului Constantin Noica. A viețuit la Mănăstirea “Sfântul Ioan Botezătorul” din Moldon, Essex, Anglia, iar din anul 1993 este sihastru la Mănăstirea Lăzești din Munții Apuseni.
***
* “Diavolul, cică, și-a scos odată toate lucrurile la vânzare. A ținut cu ele licitație. Între obiectele scoase la vânzare erau: ura, minciuna, pizma, înșelătoria și multe alte răutăți. Fiecăruia, diavolul îi pusese un preț. Prețul cel mai mare îl avea deznădejdea, lipsa speranței în fața necazului. Cum se poate, diavole - întrebau cumpărătorii -, de ai pus deznădejdea la prețul cel mai mare? Acesta răspunse râzând: “Pentru că ea îmi aduce cele mai multe suflete în iad”!
Dragii mei! Necazurile vieții și încercările grele, ba chiar și păcatele, nu vin asupra noastră pentru a ne arunca în brațele deznădejdii; ele vin din partea lui Dumnezeu, ca un medicament sufletesc, ca un bandaj pe o rană; ele vin pentru a ne apropia de Dumnezeu și îndepărta de rău. Să spunem când simțim încercările diavolului: “Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu Duhul cel Sfânt”. Amin!
P.S. I Ioan cap. 4, vers. 18-19: “În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârșită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârșit în iubire. Noi iubim pe Dumnezeu fiindcă El ne-a iubit cel dintâi”.
Cu dragoste creștinească,
părintele Ilie
