2,5 milarde de euro pentru județele care suferă de pe urma decarbonizării - Județul Mureș, printre cele șase din țară care beneficiază de Programul Operațional Tranziție Justă

Distribuie pe:

Peste 11.000 locuri de muncă ar urma că fie create în cele șase județe incluse în Programul Operațional de Tranziție Justă, aferent perioadei 2021-2027, a declarat, joi, într-o conferință de presă, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. “În acest an, Moș Nicolae ne-a adus o decizie importantă din partea Comisiei Europene, aceea de aprobare a Programului Operațional de Tranziție Justă. După cum se cunoaște, un număr de șase județe, respectiv Hunedoara, Gorj, Dolj, Galați, Mureș și Prahova sunt incluse în Programul Operațional de Tranziție Justă, un program dedicat în principal dezvoltării economice, creării de locuri de muncă, atragerii de investitori pentru acele județe care au cel mai mare impact de pe urma măsurilor de decarbonizare și trecerea la economii cu emisii zero de dioxid de carbon și în acest context, Programul Operațional are un buget record pentru atragerea de investiții și crearea de locuri de muncă. 2,5 miliarde de euro au fost alocați cu această destinație, așa încât fiecare județ cuprins în Programul Operațional beneficiază de o alocare, de o destinație specială, respectiv un buget pe care urmează să îl utilizăm pentru implementarea de proiecte care generează dezvoltarea economică”, a spus Boloș.

 Demnitarul a afirmat că persoanele care urmează cursuri de calificare vor trebui stimulate cu o serie de kit-uri profesionale pentru mai ușoară integrare pe piața muncii.

“Câțiva indicatori relevanți importanți pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea economică trebuie să îi amintim. De la crearea de locuri de muncă, peste 11.000 de locuri de muncă sunt propuse a fi create în cele șase județe, avem, de asemenea, calificarea forței de muncă, respectiv cursuri. Chiar în cursul acestei dimineți discutam cu domnul secretar de stat Ovidiu Câmpean legat de această problemă a cursurilor de calificare și de felul în care cei care urmează aceste cursuri de calificare ar trebui stimulați pentru ca să fie ușoară tranziția spre piața muncii, respectiv să le asigurăm așa-zise kituri profesionale. Deci să le dăm inclusiv aceste mici granturi pentru a-și cumpăra echipamentele necesare, astfel încât cursurile de formare profesională să fie urmate și de o ușoară integrare în muncă. Spre exemplu, dacă a urmat un curs de croitor, să-i dăm banii pentru cumpărarea mașinii de cusut și tot ce are nevoie, ca și echipamente pentru ca să asigurăm, cum spuneam, o ușoară tranziție spre piața muncii”, a menționat ministrul de resort.

Acesta a adăugat că, prin Programul Operațional de Tranziție Justă, peste 24.000 de gospodării din cele șase județe vor putea aplica pentru accesarea banilor europeni în vederea dobândirii calității de prosumator. “De asemenea, avem în vedere sprijin pentru un număr de peste 5.800 de IMM-uri care vor fi sprijinite prin acordarea de granturi necesare pentru crearea de locuri de muncă, dar și pentru ceea ce înseamnă retehnologizare și, desigur, propunem parteneriat cu autoritățile publice locale pentru crearea de parcuri de specializare inteligentă sau, cum le spunem, noi, parcuri industriale în variantă modernă. Oportunitatea aceasta pe care o aveți acum, aceea de a crea locurile de muncă, a atrage investitori, a dezvolta IMM-urile, este o oportunitate pe care nu trebuie să o ratăm”, a subliniat Marcel Boloș.

MIPE a primit aprobarea oficială din partea Comisiei Europene pentru Programul “Tranziția Justă”, aferent perioadei de programare 2021-2027.

Programul beneficiază de o alocare bugetară totală de 2,53 miliarde euro și va răspunde nevoilor de investiții definite de planurile teritoriale pentru o tranziție justă elaborate pentru județele Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș, teritorii identificate în Raportul de țară aferent anului 2020 ca fiind cele mai afectate de procesul de tranziție la neutralitatea climatică până în 2050. (Agerpres)

Lasă un comentariu