Din presa internațională - Cât timp va mai avea răbdare China cu Statele Unite?

Distribuie pe:

După cum notează The Wall Street Journal, președintele chinez Xi Jinping (foto) a fost “neobișnuit de dur, criticând politica SUA și punând pe seama campaniei de reprimare dusă de Washington împotria Chinei răspunderea pentru provocările recente cu care se confruntă țara sa”.

“Occidentul, condus de Statele Unite, a desfășurat o campanie de izolare, de blocaj și de reprimare împotriva Chinei, toate acestea fiind provocări serioase și fără precedent în evoluția țării noastre”, a spus Xi, la începutul acestei săptămâni, potrivit presei de stat chineze.

Comentariile lui Xi reprezintă o schimbare neobișnuită pentru un lider care, în declarațiile sale publice, în general, s-a abținut să critice, în mod direct, Statele Unite. Pe de altă parte, pe tot parcursul îndelungatului său mandat, Xi a manifestat un pesimism tot mai accentuat în ce privește relațiile dintre Occident și marile puteri din Est.

Acuzațiile conform cărora, în ultimii cinci ani, Statele Unite au zădărnicit dezvoltarea Chinei, au fost făcute în cadrul unui discurs pe care Xi l-a sisținut în fața membrilor celui mai înalt for consultativ politic al Chinei, Sesiunea legislativă anuală de la Beijing.

Presa americană consideră că, referindu-se la Statele Unite în termeni cu conotații din timpul Războiului Rece, liderul chinez nu face - în ultimii ani - decât să continue retorica naționalistă utilizată de oficialii de rang inferior și mass-media de stat pentru a critica Washingtonul.

Potrivit președintelui Biden, Statele Unite sunt în concurență cu China, dar America nu dorește conflicte. În același timp, însă, tensiunile bilaterale persistă, în domenii precum: comerțul, tehnologia, influența geopolitică și operațiunea militară a Rusiei în Ucraina.

Deși administrația Biden afirmă că nu dorește conflicte, strategia de securitate națională actuală subliniază “rivalitatea istorică dintre democrații și autocrații”, care a fost interpretată, în China, ca un semn că Washingtonul încearcă înlocuirea regimului socialist de la Beijing cu un regim marionetă pro-occidental.

Autoritățile chineze au avertizat de mult Statele Unite asupra așa-numitei “gândiri specifice Războiului Rece”, dar răspunsul american este că și retorica lui Xi față de administrația Biden începe să capete accente similare.

Președintele chinez pare să fi exprimat un punct de vedere asemănător, de exemplu, în timpul întâlnirii din noiembrie cu Joe Biden. La acea vreme, Xi a spus că “reprimarea și blocajele nu vor face decât să întărească voința și moralul poporului chinez”.

Purtătorii de cuvânt oficiali ai Ministerului chinez de Externe, care se adresează adesea reporterilor străini pe un ton critic, la conferințele de presă, au folosit în mod repetat un limbaj similar. Potrivit noului ministru chinez de externe, Qin Gang, “conflictul este inevitabil dacă Washingtonul nu își schimbă abordarea”.

Încă în octombrie anul trecut, Xi a transmis un mesaj sumbru tovarășilor săi, la congresul partidului, spunând că “încercările externe de a suprima și de a limita China ar putea escalada în orice moment”. La vremea respectivă, Statele Unite nu erau menționate direct, dar se pare că răbdarea regimului chinez față de provocări și de războiul comercial este pe sfârșite. (sursa și foto - reseauinternational.net/la-chine-est-elle-a-bout-de -patience-avec-les-etats-unis/)

Ileana Sandu

Lasă un comentariu