Către Primăria municipiului Tg. Mureș,

Distribuie pe:

Mulțumesc, SC ADMINISTRATOR IMOBILE ȘI PIEȚE SRL Tg. Mureș pentru răspunsul transmis din partea Primăriei în “Cuvântul liber” din 15.03.2023.

Nu am contestat modul în care SC ADMINISTRATOR IMOBILE ȘI PIEȚE Tg. Mureș își desfășoară activitatea, conform regulamentelor și Hotărârii Consiliului Local, dar noi locuitorii din Zona 0 dorim un dialog constructiv și deschis cu conducerea Primăriei și Consiliul Local, care are competența juridică în soluționarea regimului de parcare.

În scrisoarea publicată în “Cuvântul liber” din 14.03.2023, adresată Conducerii Primăriei municipiului Tg. Mureș, am prezentat greutățile pe care le avem, ca efect a măsurilor discriminatorii stabilite prin HCL 98/31.03.2022 și abrogării HCL 231/2017.

Precizez că în toate orașele, chiar aglomerate, riveranii au posibilități de acces și parcare la locuințele lor stabilite prin acte normative.

Formularea conform căreia “Este interzisă parcarea cu abonamente de locatar în Zona 0, aceștia pot beneficia de abonament tip locatar pe străzile învecinate” nu este o soluție normală și nici legală.

Se stipulează documentele necesare pentru obținerea abonamentului de locatar, între care și actul de identitate sau dovada domiciliului. Nu este normal să primești un abonament de locatar pentru o stradă unde nu locuiești și mai mult, pe care anume din străzile învecinate.

Având în vedere cele prezentate, rugăm respectuos conducerea Primăriei și Consiliul Local de a analiza, repune în discuție actele normative care reglementează regimul parcărilor publice și a răspunde în nume propriu la adresa noastră.

Cu respect,

Alexandru Achim

Lasă un comentariu