Licitația pentru Magistrala “Apă pe Câmpie” are un câștigător! (Luduș - Grebenișu de Câmpie)

Distribuie pe:

SC AquaServ Cluj SRL este câștigătorul licitației pentru aducțiunea de apă Luduș - Grebenișu de Câmpie, după ce, în data de 28 martie, la ora 00.00, s-a împlinit termenul de depunere a contestațiilor. Ieri, 29 martie, s-a semnat contractul dintre operatorul de apă al județului Mureș Aquaserv SA Târgu Mureș și constructor.

Urmează emiterea ordinului de începere a lucrărilor pentru primul lot scos la licitație din “Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Mureș, în perioada 2014-2020 - Zona Luduș-Grebeni;u de Câmpie”. Contractul de finanțare pentru magistrala de apă a fost semnat în această lună de Guvernul României, condus de premierul Nicolae Ciucă.

“Magistrala de apă de pe câmpie este unul dintre cele mai importante proiecte de județ ale Mureșului. După discuțiile pe care le-am avut cu premierul Nicolae Ciucă, ministrul investițiilor și proiectelor europene, domnul Ioan Marcel Boloș, prefectul Mara Togănel și ceilalți colegi liberali care s-au implicat activ în proiect, suntem în măsură să spunem că la finalul acestui an vom avea pe Câmpie o infrastructură modernă, cu apă de calitate, din sursă sigură. Vor începe lucrările la primul lot din acest proiect, iar alte două licitații sunt în derulare”, a afirmat președintele PNL Mureș, Ciprian Dobre.

Semnarea contractului de finanțare pentru “Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Mureș, în perioada 2014-2020 - Zona Luduș - Grebenișu de Câmpie” va aduce în județul Mureș peste 133 milioane de lei fără TVA, cu 94% fonduri publice nerambursabile.

Alte două licitații pentru sisteme de alimentare și rețele de apă în cadrul proiectului sunt în derulare.

Lasă un comentariu