23 de străzi din Sâncraiu de Mureș și Nazna vor fi modernizate

Distribuie pe:

La sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea obiectivului de investiții “Modernizare rețea stradală în localitățile Sâncraiu de Mureș si Nazna”, depus spre finanțare de primăria Sâncraiu de Mureș în cadrul Programului Național de Investiții “Anghel Saligny”, informează primarul comunei, Petru Ionuț Budian. Valoarea totală a proiectului este de 17.938.227 lei, din care contribuția proprie din bugetul local în valoare de 520.581lei. Lungimea totală a rețelei stradale modernizate este de aproximativ 8 km.

“În prezent este finalizat proiectul tehnic și mai avem câțiva pași mici în demersul pentru obținerea autorizației având deja majoritatea avizelor obținute. Urmează emiterea autorizației de construire și demararea procedurii de achiziție”, precizează edilul, într-o postare pe pagina sa de socializare.

Primarul informează de asemenea, că s-a încheiat primul buget participativ din istoria comunei, prin selectarea a 5 proiecte câștigătoare, propuse și votate de locuitori. Acestea sunt: Modernizare loc de joacă din incinta Grădiniței cu Program Normal Sâncraiu de Mureș - proiect depus de d-na Sala Ioana - 54 voturi; Spațiu-Loc joacă copii - proiect depus de dl. Mușat Nicolae - Alexandru - 48 voturi; Amenajare spațiu pentru picnic - proiect depus de dl. Boroș Sorin - 31 voturi; San (Crai) Fun Park-o experiență în inima județului Mureș conexat cu San Fun Park - proiecte depuse de Media Factory International S.R.L. prin dl. Ilieș - Iancu Bogdan - 28 voturi; Construire terasă acoperită la Terenul de fotbal Nazna - proiect depus de Asociația Fotbal Club Elita Nazna prin dl. Cristian Moldovan - 25 voturi.

“Îi felicităm pe câștigători, dar și pe cei ale căror proiecte nu au adunat numărul de voturi necesar pentru a fi finanțate, și acestea din urmă fiind analizate pentru a găsi soluții de implementare. De asemenea le mulțumim tuturor celor care au sprijinit această inițiativă și au votat proiectele lor preferate! Urmează etapa de implementare pentru aceste proiecte, astfel încât să poată fi transformate din propunei în realitate. Evoluția acestora va putea fi urmărită pe https://sancraiums.decid.ro”., menționează primarul.

Lasă un comentariu