Legile Educației, adoptate de Camera Deputaților

Distribuie pe:

Legile Educației au fost adoptate, ieri, de Camera Deputaților. În cazul proiectului de Lege a învățământului preuniversitar s-au înregistrat 191 de voturi “pentru”, 68 de voturi “contra” și 11 abțineri. La Legea învățământului superior au fost 189 de voturi “pentru”, 74 “contra” și 10 abțineri.

Camera Deputaților este primul for sesizat, iar Senatul este Camera decizională.

Prezentă la dezbaterile de ieri, ministrul Ligia Deca a declarat că pachetul de legi ale Educației reprezintă proiectul ambițios pe care coaliția de guvernare și l-a asumat. Ministrul a mai spus că Legea învățământului preuniversitar a fost intens dezbătută, iar forma supusă dezbaterii parlamentare reprezintă rezultatul unui efort colectiv, la care au contribuit voluntar mii de oameni.

“În calitate de ministru al Educației, voi lupta ca profesia de dascăl, de cadru didactic, să fie una respectată, inclusiv din punct de vedere al salarizării și al sprijinului și respectului pe care i-l acordăm. Munca profesorilor trebuie apreciată, iar în Ministerul Educației vor găsi întotdeauna un partener”, a mai declarat Ligia Deca.

Lasă un comentariu