Trei zile pentru un anotimp întreg: ZILELE ORAȘULUI LUDUȘ

Distribuie pe:

Așteptată cu mult interes de ludușeni, anuala sărbătoare comunitară a avut loc la începutul verii 2023.

Vineri, 2 iunie, bogatul program a cuprins deschiderea oficială, în prezența doamnei parlamentar Dumitrița Gliga și a domnului primar Ioan Cristian Moldovan, moment în timpul căruia au fost premiați olimpicii ludușeni, prezenți la fazele naționale, după care au urmat recitaluri ale unor trupe muzicale din Ungaria și România.

Sâmbătă, 3 iunie, programul a excelat în concursuri sportive și, din nou, recitaluri ale unor alte renumite trupe muzicale.

Ziua de duminică, 4 iunie, a fost dedicată muzicii și dansurilor populare românești. Au excelat orchestra condusă de Săndel Gavriș, soliștii Clubului de Canto Bella Musica, din Luduș, Ansamblurile de dansuri din Luduș, Ocna Mureș, comuna Mihai Viteazu, soliștii Lupu și Cornelia Rednic, precum și Nănașii lui Sergiu Vitalian Vaida.

În fiecare zi, de pe scena sărbătorii, doamna Elisa Cantemir a reușit să dea fiecărui moment cultural artistic un plus de suflu regizoral.

Sărbătorea verii s-a încheiat cu surpinzătorul foc de artificii.

Fiind zilele noastre, urăm: La mulți ani, Luduș! La mulți ani, ludușeni!

Mircea Gheborean, Sebastian Căpușan

Lasă un comentariu