Proiect de lege - Sprijin financiar pentru cultivatorii de căpșune

Distribuie pe:

În cursul acestei săptămâni a fost depus în Parlament un proiect de lege prin care se propune o nouă schemă de ajutor de stat pentru cultivatorii de căpșune. Prin intermediul acestuia se dorește susținerea celor care cultivă de căpșune și acordarea sprijinului prioritar celor care lucrează în acest sector. Conform inițiatorilor proiectului, producătorii de căpșune au fost discriminați pentru că nu au fost incluși nici în categoria fructe și nici la legume în schemele de ajutor de minimis. După lucrările din comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților și al Senatului, Camera Deputaților va vota inițiativa legislativă a UDMR în calitate de for decizional.

În cadrul actului normativ recent depus în Parlament se prevede că producătorii de căpșune care își desfășoară activitatea ca persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane juridice și cooperative agricole să beneficieze de sprijin financiar oferit de stat în valoare de 10.000 lei/ha, condiția fiind să cultive căpșune pe o suprafață de cel puțin 0,3 hectare sau pe o suprafață destinată cultivării în spații protejate de cel puțin 500 mp, să obțină o producție de cel puțin 5.000 kg/ha de pe aceste suprafețe și să comercializeze de cel puțin 3.000 kg/ha până la data de 1 noiembrie a anului în curs.

Din datele făcute publice de Institutul Național de Statistică, la nivel național, s-au înființat culturi de căpșuni pe o suprafață de aproximativ 2.000 ha, în anul 2021.

În județul Mureș, din informațiile furnizate de instituțiile abilitate, anul trecut au fost 86 hectare capșune, dintre care 76 hectare pe rod. (B.V.)

Vasile Bota

Lasă un comentariu