Accidente feroviare produse în România. Cronologie 2020 – 2023

Distribuie pe:

Patru persoane, doi adulți și doi minori, au decedat, duminică, 16 iulie 2023, într-un accident produs în comuna Orbeni, fiind vorba de un autoturism lovit de un tren, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău.

La ieșirea din halta de mișcare (Hm) Orbeni, trenul IR 1754 a lovit, în jurul orei 15:21, un autoturism aflat pe trecerea la nivel cu calea ferată, dotată cu semnalizare automată (SAT), iar în urma impactului au rezultat patru victime, a anunțat și CFR S.A.

Cele mai grave accidente de acest fel au avut loc în:

8 septembrie 2013 - 11 persoane au murit, printre care și doi copii, după ce o dubiță a fost lovită de un tren, în zona fabricii de medicamente Antibiotice din Iași, șoferul neasigurându-se în momentul trecerii peste linia de cale ferată, spre localitatea Uricani.

8 septembrie 2012 - 8 persoane au murit și alte două au fost grav rănite, la o trecere de cale ferată semnalizată, între localitățile Sfântu Gheorghe și Ozun, după ce trenul 4012, care circula pe ruta Târgu Mureș - Brașov, a lovit un tractor cu remorcă.

14 august 2009 - 14 persoane au murit, iar alte două au fost grav rănite, după ce un microbuz a fost lovit de trenul Săgeata Albastră Brașov - Iași, în apropierea comunei Scânteia, din județul Iași. Vinovat de accident a fost șoferul microbuzului, care a decedat la spital.

Cronologia accidentelor feroviare 2023

16/17 mai - Un accident feroviar, în care au fost implicate două locomotive, a avut loc între localitățile Toporu și Chiriacu din județul Giurgiu, doi bărbați, mecanici de locomotivă, fiind răniți. Unul dintre aceștia se afla sub influența băuturilor alcoolice. Potrivit ISU Giurgiu, doi bărbați, în vârstă de 55, respectiv 58 de ani, au ajuns la spital. Evenimentul a avut loc la aproximativ un kilometru de Gara Toporu, între două locomotive. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul ISU Giurgiu și ISU Teleorman, cu două autospeciale de stingere, o descarcerare, două ambulanțe SMURD și două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Giurgiu.Echipajele au constatat faptul că în locomotive se aflau trei bărbați, găsiți conștienți și cooperanți. Nu au fost afectate liniile de cale ferată, fiind avariate doar cele două locomotive.

16 mai - Două persoane au decedat în urma unui accident feroviar produs la Racu, județul Harghita, în care un autoturism a fost lovit de tren. Șoferul autoturismului implicat în accident, în vârstă de 33 ani, se angajase în traversarea căii ferate semnalizată cu indicator, autoturismul fiind lovit de trenul Regio care circula pe ruta Brașov-Gheorgheni.

25 martie - Un accident feroviar a avut loc în Gara CFR Galați, după ce la o locomotivă s-ar fi defectat sistemul de frânare și a lovit un vagon de călători, la trenul care se forma cu destinația Galați - Buzău. Patru persoane au fost rănite, dintre acestea doi călători, o femeie care a intrat în stop cardio-respirator și un bărbat care a rămas încarcerat, precum și șeful de tren și mecanicul locomotivei. Una dintre victime a decedat la spital.

13 martie - Un tren de călători al CFR a izbit din spate un marfar care transporta autoturisme Ford, în localitatea Roșiorii de Vede din județul Teleorman. Conform ISU Teleorman, 12 persoane au fost rănite, dintre care patru au fost transportate la Spitalul Municipal din Roșiorii de Vede, iar opt au primit îngrijiri la locul incidentului. Tamponarea celor două trenuri a fost recunoscută târziu de autorități. Reprezentanții CFR nu au precizat inițial că s-ar fi produs o tamponare între două trenuri, ci că trenul de călători ar fi frânat brusc. Ciocnirea a fost confirmată, ulterior, de președintele Agenției de Investigare Feroviară Română (AGIFER), Laurențiu Dumitru, anunțând tamponarea produsă între un tren de călători și unul de marfă. Potrivit acestuia, un tren de călători al companiei CFR Călători, care circula pe ruta Arad-București, a ajuns din urmă un tren de marfă, care transporta autoturisme Ford, rezultând o ciocnire “violentă”. Ultimele trei vagoane ale trenului marfar au deraiat.

2022

19 septembrie - Două persoane au fost transportate la spital, în urma unui accident feroviar produs la Odorheiu Secuiesc, un tren lovind un autocamion la pasajul de la intrarea în municipiu. Cele două persoane au fost transportate la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, pentru investigații medicale. Trenul circula pe ruta Sighișoara - Odorheiu Secuiesc.

25 iunie - O femeie a decedat în urma unui accident feroviar produs în localitatea Brăiești din comuna Cornu Luncii, județul Suceava, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava. Potrivit acestora, femeia, în vârstă de aproximativ 40 de ani, se afla într-un autoturism care a fost lovit de un tren de persoane la o trecere la nivel cu calea ferată.

28/29 mai - Un adolescent în vârstă de 19 ani a decedat după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de un tren, în Satu Mare, alte două persoane din autoturism fiind transportate la spital, pentru investigații medicale.

18 ianuarie - Un bărbat și o femeie au murit, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de trenul 7568 Galați-Mărășești la trecerea peste calea ferată din satul Șerbeștii Vechi, comuna Șendreni, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Galați.

16 ianuarie - Doi minori, aflați într-un autoturism lovit de un tren pe raza localității Miceștii de Câmpie, au fost găsiți cu leziuni incompatibile cu viața, fiind declarați decedați, potrivit datelor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud. În mașină se mai aflau doi adulți, care au scăpat doar cu excoriații la nivelul capului.

2021

14 decembrie - Două persoane au murit după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren de călători, în localitatea Vlădeni din Iași, pe secția de cale ferată 608, în zona comunei Vlădeni. Trenul circula pe relația Dorohoi-Iași și a surprins într-un pasaj de cale ferată un autoturism în care se aflau două persoane.

2020

13 decembrie 2020 - Un bărbat și o femeie au decedat, după ce un autoturism a fost lovit de un tren în comuna Plosca, județul Teleorman.

10 decembrie - Un bărbat a murit și doi copii erau în stare gravă, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren de marfă, pe raza localității Rebrișoara.

1 noiembrie 2020 - Un bărbat a decedat și doi copii au fost răniți, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de o locomotivă fără vagoane, în cartierul Gherăiești al municipiului Bacău.

12 septembrie 2020 - Un bărbat din Pașcani, care a ignorat semnalizarea acustică și luminoasă la trecerea peste nivel din Pașcani, a murit după ce mașina în care se afla a fost acroșată de trenul care se circula spre Iași.

25 iunie 2020 - Un bărbat a fost rănit după ce autobasculanta pe care o conducea a intrat în coliziune cu un tren între stațiile de cale ferată Păltinoasa și Gura Humorului, județul Suceava.

2 mai 2020 - O autospecială de poliție locală a fost lovită de tren în comuna Dumbrava, județul Prahova, o persoană fiind rănită.

6 ianuarie 2020 - O persoană a fost rănită în urma unui accident feroviar produs în municipiul Dorohoi, un tren marfar care se deplasa pe ruta Adjud-Dorohoi cu viteză mică, a intrat în coliziune cu un autoturism, pe care l-a târât aproximativ 25 de metri.

3 ianuarie 2020 - Două persoane au fost rănite grav, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren, la marginea municipiului Arad, spre localitatea Zădăreni, pe o trecere la nivel cu calea ferată. (Agerpres)

(sursa foto: clubferoviar.ro)

Lasă un comentariu