Au crescut prețurile cerealelor pe burse

Distribuie pe:

Cotațiile la grâu și porumb au atins, miercuri, cele mai ridicate valori din ultimele trei săptămâni, după ce un nou val de bombardamente rusești a lovit sudul Ucrainei, adăugându-se colapsului acordului intermediat de ONU, ce permitea exportul cerealelor ucrainene printr-un coridor sigur din Marea Neagră, transmit Bloomberg și AFP.

Miercuri, în jurul orei 13:30 GMT, prețul tonei de grâu era în creștere cu 9,5 euro, până la 244 de euro pe tonă, în timp ce cotațiile la porumb au crescut cu 9 euro, până la 246 de euro pe tonă, ceea ce înseamnă un salt de aproape 5% în două zile pentru aceste cereale.

Ministrul ucrainean al Agriculturii, Mikola Solski, a declarat că, în atacul masiv din cursul nopții, lansat de Rusia asupra sudului Ucrainei, au fost avariate într-o proporție “considerabilă” infrastructuri pentru exportul de cereale din portul Ciornomorsk de lângă Odesa, unde circa 60.000 de cereale au fost distruse.

Aceste atacuri “sunt o nouă dovadă a avertismentelor lansate de Moscova”, care a pus punct garanțiilor pentru operațiunile de shipping în regiunea Mării Negre odată cu retragerea din acordul internațional, susțin analiștii de la firma franceză de consultanță Agritel.

În paralel, miniștrii Agriculturii din România, Polonia, Bulgaria, Ungaria și Slovacia au anunțat că vor solicita Comisiei Europene prelungirea măsurilor preventive pentru o listă mai largă de

produse provenite din Ucraina, cel puțin până la finalul acestui an. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a participat miercuri, la Varșovia, la întâlnirea miniștrilor Agriculturii din Polonia, Bulgaria (online), Ungaria, România, Slovacia, reuniune la care a fost prezent și premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki.

Tema principală a reuniunii a vizat situația de pe piețele agricole ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și măsurile posibile pentru a asigura reguli corecte pentru fermierii din statele membre UE și țările candidate. Astfel, participanții au căutat o abordare comună pentru problemele cu care se confruntă fermierii din cadrul acestor state, ce va fi prezentată și susținută în următorul Consiliu AgriFish. (Agerpres)

Foto: IOSIF TRIF

Lasă un comentariu