“Portul bănățean. Fast și somptuozitate”

Distribuie pe:

Muzeul Județean Mureș, Secția de Etnografie și Artă Populară, vă invită luni, 31 iulie, începând cu ora 16, în Palatul Toldalagi situat în Piața Trandafirilor 11, pentru lansarea catalogului “Portul bănățean. Fast și somptuozitate”. Intrarea este liberă!

Catalogul, semnat de colecționarul Marius Matei, se bucură de o prefață semnată de binecunoscutul cercetător științific, dr. Dorel Marc, din cadrul Muzeului Județean Mureș. În paginile acestui catalog se regăsesc peste 100 de costume tradiționale din întreg arealul Banatul de câmpie, alături de bijuterii și documente fotoetnografice aflate în Colecția etnografică Marius Matei.

Costumele tradiționale din zona Banatului ce alcătuiesc întreaga Colecție etnografică Marius Matei au fost expuse în cele mai prestigioase muzee din România, iar din 22 iunie, Zestrea Bănățenilor se regăsește în sălile de expunere temporară ale Secției de Etnografie și Artă Populară din Târgu Mureș. În cadrul evenimentului, alături de autor, vor fi prezenți doamna Angela Pop, director adjunct al Muzeului Județean Mureș, cercetător științific, dr. Dorel Marc și coordonatorul evenimentului, doamna Livia Marc, muzeograf.

Colecția numără peste 3.000 de piese, de la sfârșitul secolului al XIX-lea și până la mijlocul secolului al XX-lea, și dezvăluie frumusețea și pasiunea locului în care multiculturalitatea este o trăsătură specifică. Toate aceste costume sunt mărturii ale talentului și harului oamenilor care păstrează specificul zonei, constituind un element de identitate reprezentativ.

Echipa Muzeului Județean Mureș și colecționarul Marius Matei

Lasă un comentariu