Președintele CJ Mureș despre cele 277 de milioane de euro care vin în județ prin Programul Tranziția Justă

Distribuie pe:

Președintele Consiliului Județean (CJ) Mureș, Peter Ferenc, a declarat, miercuri, că la nivelul județului au fost avansate peste 700 de idei de proiecte care ar putea accesa finanțarea prevăzută prin Programul Tranziția Justă, în cadrul căreia județul va beneficia de o alocare de 277 de milioane de euro. “Având în vedere proiectele europene care se vor derula pentru următorii 10 ani, iar totodată știm foarte bine că există decizii foarte ferme pentru reorganizările teritoriale, trebuie să gândim pentru următorii 10 ani. Lucrăm de doi ani, împreună cu colegii din Consiliul Județean, pe studii pentru Tranziția Justă. S-au cerut diferite idei de la antreprenorii din județul Mureș și peste 700 de proiecte au ajuns la Târgu Mureș pentru Tranziția Justă”, a declarat Peter Ferenc, într-o conferință de presă.

Județul Mureș se numără printre cele șase județe eligibile în cadrul Mecanismului Tranziție Justă și va beneficia de o alocare de 277 de milioane de euro, dintre care peste 235,7 milioane de euro din Fondul Tranziție Justă și 42 de milioane de euro cofinanțare națională, pentru cele șase priorități stabilite.

Studiile realizate arată că în cadrul acestei tranziții la nivel de județ s-ar putea pierde circa 2.000 de locuri de muncă. “Eu cred că județul Mureș este atât de puternic încât nu cred că ar fi o problemă acea pierdere a 2.000 de locuri de muncă. În acest moment, eu cred că prin proiectele europene, prin proiectele guvernamentale care sunt în derulare, va fi o dezvoltare atât de puternică, încât nu se va pune problema pierderii unor locuri de muncă. Eu mă tem că nu vom avea destui în rândul celor care să dorească să se angajeze la instituțiile sau la societățile comerciale din județul Mureș. Sunt foarte optimist în acest sens și Tranziția Justă este una dintre posibilitățile unde societățile comerciale, firmele din județul Mureș pot să realizeze diferite fabrici sau diferite unități de producție și să angajeze oameni”, a arătat Peter Ferenc, citat de Agerpres.

În total, la nivel național, Programul Tranziție Justă are alocată suma de 2,35 miliarde de euro, dintre care 2,14 miliarde de euro prin FTJ și 391 milioane de euro din bugetul statului.

Programul este structurat pe șase priorități dedicate atenuării impactului socio-economic al tranziției la neutralitatea climatică în fiecare din cele șase județe și o prioritate de asistență tehnică, cu alocare financiară distinctă.

Lasă un comentariu