Sabin Pășcan, fostul șef al ISJ Mureș, cercetat penal pentru luare de mită și instigare la abuz în serviciu

Distribuie pe:

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a dat publicității, ieri, un comunicat de presă prin care anunță că a început urmărirea penală împotriva lui Sabin Găvril Pășcan, proaspăt demisionat (miercuri, 2 august) din funcția de inspector școlar general al ISJ Mureș.

“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul PĂȘCAN SABIN GAVRIL, la data faptelor Inspector General Școlar al Inspectoratului Școlar Județean Mureș, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de: instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, luare de mită (două fapte)”, se arată în documentul citat.

Procurorii anticorupție arată că “în perioada organizării examenului de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2023, suspectul Pășcan Sabin Gavril, în calitatea menționată mai sus, ar fi determinat persoanele implicate în supravegherea desfășurării probei de matematică să ajute o persoană să promoveze acest examen. În același context, inspectorul general școlar ar fi primit, printr-un intermediar, suma de 3.000 de euro pentru a ajuta o altă persoană să promoveze examenul de bacalaureat. În data de 14 martie 2023, suspectul Pășcan Sabin Gavril, după ce ar fi aprobat transferul unui școlar de la o unitate de învățământ la alta, ar fi pretins părinților acestuia (soliști de muzică populară) susținerea unui moment artistic, cu titlu gratuit, la un eveniment organizat de către suspect cu ocazia sărbătorilor pascale, lucru acceptat de către aceștia. Ulterior, momentul artistic respectiv ar fi fost susținut, tot cu titlu gratuit, de către o colegă a celor doi soți”.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane mai precizează documentul.

“Anterior, persoana care a remis suspectului, cu titlu de mită, suma de 3.000 de euro a încheiat cu procurorii anticorupție, în data de 28 iulie 2023, un acord de recunoaștere a vinovăției, acesta fiind de acord cu încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și cu felul și cuantumul pedepsei aplicate respectiv 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare cu suspendare”, precizează DNA.

Efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Lasă un comentariu