Prima întâlnire de lucru a prefectului Ciprian Dobre

Distribuie pe:

“Prima întâlnire de lucru din acest mandat a avut loc ieri (vineri - n.r.), la ora 11.00, cu președintele CJ Mureș, Péter Ferenc, și primarul municipiului Târgu Mureș, Zoltán Soós.

Pentru administrarea eficientă a județului, avem nevoie de o colaborare instituțională corectă între instituțiile sale de frunte”, a scris prefectul de Mureș, Ciprian Dobre, pe pagina de Facebook.

“În chestiunea colectării deșeurilor, am făcut o propunere pentru viitor, pe care cei doi reprezentanți ai instituțiilor au agreat-o. În momentul în care vom pune la punct toate detaliile tehnice, o vom prezenta public într-o declarație comună.

Lucrările la clădirile unităților de învățământ din Târgu Mureș sunt în grafic, fiind supravegheate de viceprimarul Alexandru Gyorgy. În perioada imediat următoare vom vizita cele mai importante șantiere deschise în oraș.

Lucrările la magistrala de apă de pe câmpie au fost de asemenea discutate, iar luni, de la ora 11.00, am convocat o ședință de lucru pentru soluționarea unei situații punctuale apărute pe teritoriul comunei Sânger, împreună cu reprezentanții primăriei, OCPI și Aquaserv”, a transmis prefectul de Mureș. (redacția)

Lasă un comentariu