Excelent analist al stărilor sufletești și creator al unei tipologii viguroase, convingătoare, Ioan Slavici este primul mare prozator provenit din Transilvania, a cărui influență a traversat spațiul ardelenesc, ajungând în întreaga țară.
Ioan Slavici, deopotrivă prozator, dramaturg, memorialist și gazetar, s-a născut în comuna Șiria, județul Arad, la 18 ianuarie 1848, potrivit lucrării “Dicționar de literatură română” (Ed. Univers, 1979). Era cel de-al doilea copil din cei cinci ai Elenei (mama sa făcea parte dintr-o familie de cărturari) și ai lui Savu Slavici (meșter cojocar), consemnează “Dicționarul general al literaturii române” (București, Ed. Univers Enciclopedic, 2007).
Ioan Slavici a început să scrie la îndemnul lui Mihai Eminescu, care l-a recomandat revistei “Convorbiri literare”. Aici, prozatorul a publicat scrierile sale de început, care au fost în majoritate povești: “Zâna Zorilor”, “Florița din codru”, “Doi feți cu stea în frunte” etc. Ioan Slavici a păstrat, în general, compoziția povestirii populare, tehnica acumulării de fapte, reconstituind în amănunt episoadele, și mai ales tipologia tradițională. Aceste povestiri au constituit, în special, un excelent exercițiu de limbă literară. Evident, Ioan Slavici a împrumutat povestirilor publicate personalitatea sa artistică, contribuind la procesul de continuă perfecționare a creației populare.
În decembrie 1881 i-a apărut volumul “Novele din popor” recenzat elogios de N. Xenopol și Mihai Eminescu. Volumul a constituit un moment istoric în dezvoltarea prozei românești, cuprinzând câteva scrieri devenite clasice: “Popa Tanda” (scrisă în 1873, publicată abia în 1875), “Gura Satului” (1878), “Budulea taichii” (1880), “Moara cu noroc” (1880), “Pădureanca” (1884) ș.a., unele dintre ele publicate imediat și în limba germană.
“Moara cu noroc”, una dintre cele mai apreciate scrieri ale lui Slavici, analizează consecințele pe care dorința de înavuțire le are asupra destinului uman. Ahtiat după bani, cârciumarul Ghiță se asociază la fărădelegi cu Lică Sămădăul, sfârșind prin a-și compromite viața și familia.
“Moara cu noroc” a fost ecranizată de regizorul Victor Iliu (1912-1968). “La moara cu noroc” este considerat un film-reper, aflându-se printre primele realizări ale cinematografiei românești nominalizate la premiul Palme d'Or din cadrul Festivalului de Film de la Cannes, ediția din 1957, potrivit http://www.festival-cannes.com.
A scris până în ultima clipă, publicând volumele de memorialistică “Închisorile mele” (1921), “Amintiri” (1924) și romanele “Din bătrâni” (1902), “Mara” (1906), “Corbei” (publicat în 1906-1907 în “Tribuna”), “Din două lumi” (1921), “Cel din urmă armaș” (1923), “Din păcat în păcat” (1924, publicat în foiletonul revistei “Adevărul literar și artistic”). A lucrat și la alte pagini memorialistice, intitulate “Lumea prin care am trecut”, lucrare care a apărut postum, în 1930. În volumul “Amintiri”, scriitorul a evocat figurile lui Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Titu Maiorescu, George Coșbuc.
Totodată, Ioan Slavici a tradus, într-o limbă corectă, povestiri de Theodor Storm, Jokai Mor, Bret Harte, N.V. Gogol, Bozena Nemcova ș.a.
I-a fost conferită medalia “Bene merenti” (septembrie 1881). În 1903 a primit Premiul “Ion Heliade-Rădulescu” al Academiei Române pentru romanul “Din bătrâni” (1902), potrivit volumului “Dicționarul scriitorilor români” (Ed. Albatros, 2002).
Marele scriitor a murit la 17 august 1925, la Crucea de Jos, orașul Panciu, județul Vrancea. A fost înmormântat, potrivit dorinței sale testamentare, la schitul Brazi, reînhumat ulterior în cimitirul din orașul Panciu.
Muzeul Memorial “Ioan Slavici și Emil Monția” din comuna Șiria, județul Arad, este dedicat scriitorului Ioan Slavici, precum și compozitorului Emil Monția, care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în această comună, notează cniptarad.ro. (Agerpres)
(Sursa foto: CNIPT Arad)
