La Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului, Anatol Popescu (Ucraina): „În câțiva ani, școlile românești riscă să fie ucrainizate în totalitate”!!!

Distribuie pe:

Dintre românii care trăiesc în țările din jurul României, cei din Valea Timocului (Serbia de Răsărit) și cei din Ucraina, din regiunea Odesa,  au cele mai mari probleme privind păstrarea identității etnice.

Cel care ne ajută să deslușim realitățile de acolo este ANATOL POPESCU, președinte fondator și președinte al Asociației Național-Culturale „Basarabia” a românilor din regiunea Odesa (Ucraina). Anatol Popescu este un militant activ pentru cultura și limba română din sudul Basarabiei. Ne cunoaștem de mai mulți ani.

-Salutare, Anatol! Iată că ne revedem aici la Izvoru Mureșului după numai un an!

-Bun găsit, Aurel! Mă bucur să te văd!

-Peste câteva săptămâni va începe noul an școlar și în Ucraina. Care mai este situația școlilor românești de acolo din regiunea Odesa?

-Pentru a înțelege mai bine situația noastră, este bine să ne reamintim că, în acest an, în 2023, se împlinesc 84 de ani de când 2 tirani, Stalin și Hitler, au semnat un pact odios, iar ca urmare a acestei înțelegeri România a pierdut teritorii importante din componența sa! Așa am ajuns noi, cei din sudul Basarabiei istorice, să trăim în… Ucraina, după o jumătate de secol de supraviețuire în cadrul U.R.S.S.!

Acum despre învățământ: în anul 1998, reține, te rog, în sudul Basarabiei istorice(Ucraina) am avut 18 școli românești cu predare integrală în limba română, iar acum în 2023 avem numai una!, unde avem doar o clasă cu predare în limba română, redenumită...limbă moldovenească(?), iar în multe școli deja nu mai avem clase românești pentru elevii din clasa întâi!! Deși Parlamentul Republicii Moldova a votat, în luna martie 2023, ca în toate legile din Republica Moldova să fie în înlocuit glotonimul „limba moldovenească” cu „limba română”, inclusiv în Constituție, limba română devenind astfel limba oficială de stat, cei din conducerea Ucrainei  nu vor să revină la denumirea de limba română în școlile din sudul Basarabiei, în ciuda numeroaselor noastre demersuri! Noi, românii din regiunea Odesa, vrem ca tinerii noștri să învețe după aceleași programe de învățământ care există în zonele Transcarpatia și Cernăuți, unde se găsesc majoritatea școlilor cu predare în limba română din Ucraina.

-Care sunt motivele pentru care autoritățile din Ucraina țin cu tot dinadinsul ca tinerii români din regiunea Odesa să învețe în „limba moldovenească”, și nu în limba română-așa cum ar fi fost normal?

-Este de neînțeles de ce autoritățile din Ucraina promovează cu obstinație o limbă inexistentă, așa zisa „limbă moldovenească”, deși, nu o dată, Ministerele de Externe de la Chișinău și București, mediul academic român, inclusiv parlamentari din București, dar și părinții copiilor au făcut repetate solicitări de repunere în drepturi a limbii române. Inclusiv Comisia de la Veneția s-a pronunțat, printre alte critici adresate actualei Legi a educației din Ucraina, și asupra denumirii limbii române, ca fiind limbă maternă a "moldovenilor" din Ucraina. Cu toate acestea, autoritățile de la Kiev n-au luat în considerare argumentele solide prezentate de cei nominalizați mai sus pentru a renunța la sintagma „limba moldovenească”, care, zic ei, ar fi diferită de limba română!! Ele sunt identice, știe toată lumea. Dar iată ce spune Comisia de la Veneția: „limba, folosită în școlile din regiunea Odesa sub denumirea de „limba moldovenească,  este asimilată limbii române și, prin urmare, este limba oficială a Uniunii Europene”. Clar ca lumina zilei, însă, ce să vezi, autoritățile din Ucraina se prevalează de faptul că, zic ei, „limba moldovenească” este o limbă a unei minorități naționale, cea „moldovenească”(?!), și că, precizează tot dânșii, limba minorității naționale moldovenești este nominalizată în Legea Ucrainei de ratificare a Cartei Europeane a Limbilor Regionale sau Minoritare”! Deși această lege nu denumește expres limba, ca fiind moldovenească. Deci, nimic nu împiedică Kievul să declare, că Legea în cauză trebuie interpretată în sensul, că limba minorității naționale moldovenești este limba română. Ar fi vorba doar de o decizie și/sau declarație politică în acest sens.

-În acest an, presa din România a preluat o declarație dată de tine, care zice așa: „14 școli seculare românești din fostele județe Cahul, Bolgrad și Ismail, și altele 4 din județul interbelic Cetatea Albă, vor fi ucrainizate în proporție de 99% ...la 1 septembrie 2023! La fel se va întâmpla cu  celelalte 75 de școli românești din regiunile Transcarpatia și Cernăuți”**. Este îngrijorătoare declarația ta!

-Păi, asta e situația de acolo!  În vara aceasta, la 10 iunie 2023, Rada Supremă a Ucrainei a adoptat „Legea privind reglementarea unor probleme privind activitatea educațională în condițiile legii marțiale”, iar conform acesteia „s-a suspendat până la 1 septembrie 2024 trecerea la procentele de predare a materiilor școlare în ucraineană pentru limbile oficiale ale Uniunii Europene”! 

În plus, două instituții esențiale pentru păstrarea filonului românesc din regiunile în care trăiesc români, ȘCOALA ȘI BISERICA, sunt luate cu asalt, sunt supuse unor presiunii extraordinare din partea  autorităților ucrainene, în ciuda sprijinului acordat de România Ucrainei în războiul care se desfășoară în prezent! Părerea mea personală este că astfel de acțiuni ale autorităților ucrainene sunt dovezi clare de promovare a moldovenismului de tip sovietic, de românofobie, iar așa-zisa limbă "moldovenească" a fost și este instrumentul perfect de divizare a românilor din Ucraina și de diminuare a ponderii lor, precum și a statutului de cea de-a treia naționalitate conviețuitoare din Ucraina, după națiunea titulară și minoritatea rusă.

-Care este situația manualelor, acum în prag de an școlar?

-Aceeași ca și în anul trecut: fiind război, nu se mai tipăresc. Acum  sunt manuale electronice, dar acestea nu acoperă toate disciplinele școlare și toate clasele.

-Conform unor informații furnizate de „Direcția de învățământ preșcolar, școlar, postșcolar și incluziv din cadrul Ministerul Educației  și Științei de la Kiev, în anul școlar 2022/23, în regiunea TRANSCARPATIA au funcționat 12 instituții de învățământ mediu general care au avut clase cu predare în limba română, alături de limba de stat, în regiunea CERNĂUȚI  16 instituții de învățământ mediu general care au avut clase cu predare în limba română, alături de limba de stat, iar în regiunea ODESA  16 instituții de învățământ mediu general care au avut clase cu predare în LIMBA MOLDOVENEASCĂ alături de limba de stat”*!! Cum comentezi aceste date statistice?

-Nu sunt corecte aceste cifre. Mă pronunț mai cu seamă pe regiunea Odesa, unde există o singură școală cu predare integrală în limba română, zisă  deocamdată oficial "moldovenească", cea din satul Borisăuca, raionul Cetatea Albă. În alte 16 școli mai sunt clase cu predare în "moldovenească", numărul total al elevilor din aceste clase în anul școlar încheiat (2022/23) fiind deja sub 2000, ceea ce reprezintă 2,5% din totalul populației românofone din raioanele basarabene ale regiunii Odesa, cu un declin de 710 elevi, sau -26% din numărul acestor elevi la nivelul anului școlar 2015/16.

-La ultimul recensământ efectuat în Ucraina, cel din anul 2001, în regiunea Odesa s-au declarat a fi români doar 724 de persoane(?!), în timp ce  123.751 au spus că sunt moldoveni! Oare să fie și acesta unul dintre motivele pentru care în școlile din regiunea Odesa există numai clase cu predare în „limba moldovenească”?!

- Sunt datele unicului recensământ general al populației din cei 32 de ani de independență ai Ucrainei. Argumentul principal pentru reabilitarea, resuscitarea, dacă vreți și menținerea limbii "moldovenești" în școlile seculare românești din Bugeac fiind prezența acestei denumiri în Constituția Republicii Moldova, în perioada 1994 - martie 2023. Mingea, în acest meci diplomatic este în prezent la Chișinău, care ar trebui să se pronunțe și să ceară Kievului reabilitarea adevărului istoric și științific, în privința limbii de studiu și a limbii materne a românilor sud-basarabeni din regiunea Odesa.

Aurel Rațiu

Izvoru Mureșului, 17 aug. 2023

*www.bucpress.eu

**www.R3media.ro


Lasă un comentariu