Educație - Învățământ

Distribuie pe:

Peste 4.500 de elevi mureșeni vor beneficia de programul Masă caldă

Ministerul Educației a pus, luni, în dezbatere publică lista celor 450 de școli beneficiare ale programului “Masă caldă” și proiectul de hotărâre de Guvern pentru aprobarea listei școlilor în care se aplică programul.

Pentru anul 2023 este prevăzut un buget în sumă totală de 195 de milioane de lei, iar limita valorică zilnică este de 15 lei/beneficiar și cuprinde prețul produselor, cheltuielile de transport, de distribuție și de depozitare a acestora, după caz.

Pe lista supusă dezbaterii publice, județul Mureș figurează cu suma totală de 3.338 mii de lei, beneficiari fiind, în total, 4.536 de elevi ai școlilor gimnaziale din localitățile: Petelea, Suseni, Vânători, Valea Izvoarelor (comuna Sânpaul), Band (Școala profesională), Miercurea Nirajului, Acățari, Răstolița.

Potrivit normativului citat, “modul în care va fi oferit suportul alimentar va fi decis de ordonatorul principal de credite al unității administrativ-teritoriale, la propunerea directorului școlii, cu aprobarea Consiliului de Administrație al unității de învățământ”, iar programul de servire a mesei și timpul alocat sunt stabilite de către conducerea unității de învățământ, în funcție de numărul de elevi, de orarul școlii și de particularitățile specifice fiecărei școli.

Cât de altfel” va fi Școala altfel”?

Ministerul Educației informează că în anul școlar 2023-2024, prioritățile Programului național “Școala altfel” au fost stabilite și au rolul de a contribui la dobândirea cunoștințelor, abilităților și atitudinilor necesare pentru:

* prevenirea consumului de alcool, droguri și alte substanțe psihoactive în rândul copiilor și tinerilor;

* prevenirea și reducerea faptelor de violență verbală, fizică, psihologică - bullying, emoțională, sexuală, socială, culturală, cibernetică în rândul copiilor și tinerilor;

* reacții adecvate în situații de urgență: accidente, cutremur, incendiu, pandemie etc., inclusiv noțiuni de prim-ajutor;

* prevenirea și reducerea faptelor de discriminare în funcție de statutul social, economic sau cultural, naționalitate, etnie, cetățenie, greutate, dizabilitate, vârstă în rândul copiilor și tinerilor;

* reducerea obiceiurilor alimentare nesănătoase, sedentarismului și utilizării excesive a tehnologiei.

Instituții noi și (foarte) importante” în România educată

Ministerul Educației a pus în consultare publică două proiecte de hotărâri de guvern care reglementează organizarea și funcționarea unor instituții “importante” din domeniul educației: Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare și Institutul de Științe ale Educației.

“Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare va fi responsabil de coordonarea științifică a elaborării și a revizuirii periodice a curriculumului național, de coordonarea evaluării manualelor școlare, precum și a examenelor naționale, iar Institutul de Științe ale Educației va deveni principalul organism responsabil de fundamentarea politicilor educaționale pe baza cercetării științifice”, detaliază reprezentanții ministerului de resort, adăugând că noile instituții preiau atribuții de la Centrul Național de

Politici și Evaluare în Educație, care se desființează, odată cu punerea în aplicare a hotărârilor de guvern.

Ileana Sandu        

Lasă un comentariu