Știm cu toții că, în cazul unei internări, cele mai mari temeri se îndreaptă spre infirmiere, ele fiind cele cu care bolnavul interacționează cel mai mult pe perioada spitalizării. Un procent foarte mare din confortul unei internări revine infirmierelor, care trebuie să se ocupe de curățenia, igiena și alimentația pacientului.
Este o meserie solicitantă, grea și nu e dintre cele mai curate. În zilele noastre, când cumulul de funcții le atribuie și rolul de femei de serviciu, este cu atât mai greu.
Cu toții, dar în mod special vârstnicii și pacienții cu dizabilități, putem avea “accidente” când mâncăm (să murdărim patul, de exemplu) sau din cauza necesităților fiziologice, iar din acel moment suntem la mâna infirmierelor.
Legea nr. 46/2003 este foarte explicită vizavi de această meserie:
“Această profesie presupune de cele mai multe ori flexibilitate, răbdare și rezistență fizică. Dorința de a ajuta, împreună cu o atitudine pozitivă, înțelegătoare, empatie sunt calitățile pe care trebuie să le aibă o infirmieră pentru a face față acestui job”. Din păcate, nu toate persoanele care fac această profesie înțeleg importanța și rolul acestei atitudini în buna îngrijire a bolnavului.
Bolnavul este internat pe baza unui diagnostic și a deciziei unui medic care urmărește binele pacientului. Deci, medicul a hotărât că e în interesul pacientului să fie internat, tratat în cadrul unui spital, sub observație medicală.
În momentul luării acestei decizii, se pornește un întreg mecanism care trebuie să deservească bunul interes al pacientului. Medicul își face treaba lui, asistentele medicale lucrează sub observația și conform celor hotărâte de medicului curant, făcându-și și ele treaba, iar infirmierele trebuie să-și facă treaba lor.
Tratarea și vindecarea unui pacient pot da rateuri, pot întârzia, dacă se încearcă doar vindecarea fizică, iar pe cealaltă parte, pacientul este umilit și i se știrbește demnitatea, atâta cât o mai mare, după ce, oricum, cu greu trece de frustrările cauzate de boală, de vârstă sau dizabilitatea cu care se confruntă.
Ei bine, suntem oameni și oameni, dintre care unii au ales să fie infirmieri sau infirmiere. Grea meserie, dar nu imposibil de făcut. Există persoane care au înțeles greul acestei meserii și, totuși, o fac cu empatia, respectul și grija pe care ar trebui să le aibă toți cei care au ales această profesie.
Există și persoane care confundă această profesie cu mersul la serviciu și... atât.
Mai mult, consideră că asigurarea igienei, alimentației și a confortului este un favor pe care îl fac pacientului, aducându-i acestuia reproșuri, aducându-i atingere demnității și chiar umilindu-l.
Ei bine, această atitudine trebuie să dispară. Nu este tolerabilă, nu este de trecut cu vederea.
Nimeni nu își dorește spitalizarea și nimeni nu ajunge în spital pentru că nu are ceva mai bun de făcut acasă. Ajungem când avem nevoie de ajutor profesionist din partea medicilor, a personalului medical, când sănătatea o cere. Din respect pentru oamenii care fac această meserie cu răspundere, cu resposabilitate și empatie, nu voi specifica Spitalul unde atitudinea unei infirmiere m-a obligat, practic, să iau atitudine și să scriu, dar vreau să cred că poate, cu timpul, ideea de a ajunge la mâna infirmierelor nu ne va mai trezi sentimente de vinovăție și teamă.
Antonela Dumitrache
