Grupul Milvus, proiecte majore de conservare a naturii, monitorizare a păsărilor și lobby international

Distribuie pe:

Autostrada Târgu Mureș - Miercurea Nirajului, prietenă cu fauna

În cadrul unei conferințe de presă care a avut lor miercuri, conducerea Grupului Milvus a arătat că în România se pot realiza proiecte de infrastructură mare care să fie prietenoase cu fauna. Ei au dat exemplu proiectul autostrăzii Târgu Mureș - Miercurea Nirajului, parte din A8, cu mai multe coridoare pentru animale sălbatice și garduri mai înalte decât în mod obișnuit, arătând că nu acțiunile de conservare a naturii sunt cele care împiedică investițiile majore, ci planificarea proastă.

“Ne bucurăm foarte mult că am reușit în sfârșit să demonstrăm că nu conservarea naturii este cea care împiedică investițiile majore, ci planificarea proastă, întârzieri în obținerea autorizațiilor etc. De câte ori am auzit politicieni spunând că o autostradă nu poate fi construită din cauza castorilor, urșilor, gândacilor, liliecilor. Și iată că autostrada Târgu Mureș - Miercurea Nirajului a fost aprobată, și toate acestea cu mai multe coridoare pentru animale sălbatice, iar gardul de protecție aprobat este mult mai puternic și mai înalt decât cel clasic. O autostradă construită în așa fel protejează atât omul, cât și animalele”, a declarat președintele Grupului Milvus, Papp Tamás.

Principalele activități derulate în 2023

Alături de echipa Milvus, Papp Tamás a prezentat jurnaliștilor principalele activități ale grupului din anul acesta:

“În anul 2023 am derulat câteva proiecte majore și am continuat activitățile clasice de conservare și monitorizare a păsărilor.

Printre proiectele importante putem aminti DEAR - un proiect de comunicare despre schimbările climatice, dar și proiectul nostru de conservare a pajiștilor, finanțat din fonduri norvegiene.

Pe lângă acestea, avem peste 10 programe de monitorizare a păsărilor, programe pe care le derulăm cu ajutorul voluntarilor. Fără ei, nu am fi capabili să semnalizăm din timp eventuale probleme legate de populația unei anumite specii de păsări.

Am continuat activitățile de conservare a diverselor specii, cum ar fi șoimul dunărean, dumbrăveanca, vânturelul de seară etc. Neavând proiecte de conservare în derulare, această muncă a fost mai dificilă și a necesitat mai multe sacrificii, dar dorim să mulțumim sponsorilor, atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice. Fără ei nu am fi putut continua această activitate extrem de importantă.

Suntem mândri că Grupul Milvus este unul dintre coordonatorii din România a Atlasului European de Mamifere, proiect care a fost finalizat în acest an”.

Președintele Grupului Milvus a mai vorbit despre faptul că urmează să apară o lege europeană extrem de importantă pentru conservarea naturii, Nature Restoration Law, care stabilește obiective obligatorii pentru statele membre. “În cadrul proiectului nostru de protecție a pășunilor am încercat să obținem subvenții agricole care să fie bune pentru fermieri și bune pentru natură, dar lobby-ul nostru nu a avut succes. Spre deosebire de lobby-ul agricol eșuat, noi am fost implicați într-un lobby internațional de succes pentru o lege europeană de restaurare a naturii. Suntem mândri să spunem că am fost cei mai activi din România și am reușit (...) În Europa și în întreaga lume, natura trece printr-o criză gravă - iar acest lucru reprezintă o amenințare serioasă pentru viitorul omenirii. Această nouă lege, care, după cum îi spune și numele, își propune nu mai puțin decât să restaureze ecosistemele, habitatele și speciile din zonele terestre și acvatice ale UE. Ea stabilește obiective obligatorii pentru statele membre în ceea ce privește refacerea naturii, fără de care și stoparea schimbărilor climatice ar fi imposibilă. Următorul mare pas va fi reprezentat de planurile naționale de refacere pregătite de statele membre - respectând termenele 2030, 2040 și 2050 stabilite prin lege”, au precizat cei de la Milvus.

În România au cuibărit patru specii de vulturi. Toate au dispărut în ultimii 100 de ani din cauza omului

În cadrul unei conferințe de presă desfășurată miercuri la Târgu Mureș, Grupul Mivus a prezentat proiectul internațional “BeardedVulture LIFE”, care a început la data de 1 august 2023 și care își propune să reintroducă vulturul bărbos (Gypaetusbarbatus) în Bulgaria și în Peninsula Balcanică. Proiectul urmărește și consolidarea populației de vulturi negrii (Aegypiusmonachus), deja reintroduși.

Conform specialiștilor Grupului Milvus, în Bulgaria vor fi eliberate mai multe exemplare de vulturi bărboși echipate cu emițătoare pentru a înființa o populație. Rolul Grupului Milvus în cadrul proiectului este de a localiza, gestiona și elibera vulturii care ajung în România și sunt răniți sau slăbiți. “Având în vedere că în România au cuibărit patru specii de vulturi și toate au dispărut în ultimii 100 de ani din cauza omului, dorim să creăm posibilitatea ca aceste specii să se întoarcă și să prospere și aici. Astfel, echipa noastră s-a angajat să realizeze un studiu de fezabilitate pentru a evalua condițiile, posibilitățile și riscurile reintroducerii vulturilor în România și să dezvolte o strategie pe termen lung pentru etapele practice ale unei eventuale reintroduceri”, au precizat cei de la Milvus.

Proiectul implică opt organizații din trei țări, printre care și Asociația Grupul Milvus din România. Durata proiectului este de 7 ani (din august 2023 până în iulie 2030) și este finanțat prin programul LIFE al Uniunii Europene. Bugetul este de 5.173.446,71 euro, din care Uniunea Europeană asigură o cofinanțare de 3.880. 085,05 euro.

22.848 de păsări inelate

Tabăra de inelare de pe Grindul Chituc este una din cele mai importante stațiuni de cercetare ale migrației păsărilor de pe culoarul de migrație Pontico-Mediteraneean. Scopul cercetării este de a determina dinamica de migrație de toamnă și a monitoriza efectivele speciilor marcate.

“Anul acesta am sărbătorit cea de-a zecea toamnă consecutivă de inelare pe Grindul Chituc. 2023 a fost marcat de un influx puternic de pițigoi albaștri, datorită cărora am marcat cu inele un număr record de păsări. Astfel, în cea mai prolifică zi de inelare am marcat 1.106 de exemplare, majoritar pițigoi albaștri. În cele 103 zile de activitate am inelat 22.848 de păsări, cu 15% mai mult decât recordul anterior, stabilit în 2019”, au arătat cei de la Grupul Milvus. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu