Motto: “Guvernele nu au dreptul să se considere pe dânsele ca având prerogative și interese proprii, ci să înțeleagă și să știe că nu sunt nimic alta decât puterea care se întrepune între acel care încearcă să nedreptățească și acel asupra căruia caută să se năpustească nedreptatea”.
Ion Ghica (1816-1897), scriitor, matematician, pedagog, diplomat, om politic, fiind al 5-lea prim-ministru ales de 5 ori în această mare misiune.
“După cel de-Al Doilea Război Mondial, întreaga Europă trecea printr-o situație dificilă. Țara noastră nu făcea nici ea excepție. Erau, însă, oameni de cultură care analizau situația la rece: dezastrul lăsat de război și apoi imprevizibilul viitorului. Gândurile marelui teolog și cărturar, Mitropolitul Ardealului, Antonie Plămădeală,
s-au conturat în «Pregătirea pentru intrarea în marele întuneric». Era previziunea pentru următorii 50 de ani, care au aruncat țara noastră în haosul comunismului prost înțeles și transpus în fapt aidoma. În această perioadă, întunericul începea să se manifeste sub toate raporturile sociale, culturale, în știință, în filosofie, totul a fost falsificat, totul a fost întors pe dos, credința a fost redusă la lucrurile cele mai nesemnificative.”
S-au format pentru această necesitate câteva curente alcătuite din oameni responsabili și dotați de la Dumnezeu cu multă înțelepciune și curaj. În Moldova, un astfel de curent constructiv se desfășura în jurul Părintelui Ilie Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria, care a adunat poporul în jurul său, l-a luminat și ținut treaz în conștiința dumnezeiască și națională. Al doilea curent a fost în Transilvania și s-a format instantaneu în jurul marelui vizionar, Părintele Arsenie Boca, curent care dăinuie până astăzi, când mii și mii de oameni caută alinare durerilor și problemelor la mormântul marelui vizionar. Sfinția sa, ca un bun creștin ardelean, s-a gândit nu numai la Dumnezeu și la pământul transilvan, despre care avea să ne spună, cu mulți ani în urmă, că vom avea mari probleme cu etnia maghiară, care are pretenții nejustificate și vor aduce prejudicii țării noastre și inclusiv nouă, ardelenilor. Al treilea curent s-a format în Țara Românească, la Mănăstirea Antim, în jurul scriitorului, ziaristului, gazetarului Sandu Tudor, viitorul preot monah Agaton Daniil. Acest curent a fost unul foarte puternic, fiindcă la el participau mulți intelectuali din elita culturală a Bucureștiului: Constantin Noica, Tudor Vianu, Ion Marin Sadoveanu, prof. Al. Mironescu, tetrageneralul capitalei cu soția sa, părintele Benedict Ghiuș, preotul Roman Braga, arhimandritul Andrei Scrima, preotul Ioan Culâghin, părintele Stăniloaie, poetul Ioan Barbu, marele matematician Octav Onicescu ș.a.
Aceștia au dorit prin acțiunile lor o rezistență în fața marelui întuneric venit de la răsărit. Punctul central a fost “Rugăciunea inimii”, “Rugăciunea minții”, ca un fel de continuare a curentului paisian condus de Paisie Velicicovschi de la Mănăstirea Neamț, în urmă cu trei secole. Toate aceste curente aveau scopul suprem al întâlnirii inimii omului cu inima lui Dumnezeu. În această inimă se găsea dorul după Dumnezeu, responsabilitatea pentru om, care forma poporul român și păstrarea unei demnități a elitei culturale, filosofice, teologice.
De 34 de ani, de la “Marea jertfă” a tinerilor, mergem printr-un astfel de “întuneric” al deznădejdii și pierderii valorilor românești. Grav este că nu putem anticipa cât va mai dura acest întuneric care începe să ne arunce în haos.
Cred că în Ardeal mai avem o elită de români intelectuali și patrioți care, cu responsabilitate, să ia taurul de coarne. Până nu este prea târziu. Să ieșim puțin din “ego-ul” nostru; să ne unim asemenea înaintașilor noștri, care cu mult curaj au gestionat momentele de criză ale țării, chiar cu prețul a zeci de ani de pușcărie grea, și chiar jertfa supremă. Să ne unim pentru un țel suprem: “Dumnezeu și Țara”. După 34 de ani de speranță deșartă, ne aflăm
într-o situație mai grea decât în anul 1989, când toată suflarea românească striga: “Jos dictatorul”. Acum, dacă ar fi să ne aflăm în situația anului 1989, oare cum ar trebui să strigăm? După părerea mea umilă ar trebui să strigăm: “Treziți-vă, români, stop jafului național”. Nicio instituție națională nu mai funcționează corect; totul este înconjurat de minciună, fals și dorință de îmbogățire necinstită. Biserica, Armata, Școala - instituțiile de bază, dintotdeauna, sunt bombardate permanent de tot felul de oameni fără de Dumnezeu, inculți și fără de țară. Patriarhul României Daniel spunea cu un an în urmă: “Dacă poporul român își pierde biserica și pe Dumnezeul din sufletul lor, nu mai are ce pierde”. Zilnic, în mass-media, Dumnezeu și Biserica sunt răstigniți; cui folosește acest lucru? Este el oare unul constructiv? România se află în situația tragică datorită preoților, în calitate de reprezentanți ai bisericii lui Dumnezeu? Unde sunt oare judecățile de valoare? Unde sunt oare bărbații puternici care să apere dreptatea și adevărul? Unde sunt oamenii de valoare care să înlăture nonvaloarea? Poetul nepereche Eminescu spunea: “Biserica ortodoxă este mama neamului românesc”. Marele istoric Iorga spunea: “Dumnezeu? Toată lumina de soare și toată lumina de suflet, care a fost, care este și care poate fi. Prin religia ortodoxă suntem contemporani martirilor noștri, vorbim cu strămoșii noștri în graiul lor”; “În România de azi trebuie să privim veșnic către Biserica ortodoxă națională și falnică, fiind convinși că numai prin ea se poate ridica poporul”; Cu două lucruri omul nu se poate juca și glumi: “Dumnezeu și Țara”.
Cu dragoste pentru Neamul Românesc, preot ortodox român ILIE BUCUR SĂRMĂȘANUL
