28- 31 martie la Târgu Mureș FESTIVALUL FILMULUI FRANCEZ

Distribuie pe:

În anul centenarului său, Institutul Francez din România organizează cea de-a 28-a ediție a FESTIVALULUI FILMULUI FRANCEZ ce se va desfășura în perioada 21-31 martie la București și în alte 12 orașe din țară. La Târgu Mureș, evenimentul are loc între 28-31 martie, la Muzeul Județean Mureș - Secția de Istorie (Cetate), Sala Multimedia.

Tema generală a festivalului în acest an este Vertiges - vertijul și variațiile sale în cinema. Epoca noastră este marcată de o accelerare continuă, de schimbare și de o pierdere a echilibrului, semne specifice vertijului. - Oare trebuie să se schimbe totul ca să nu se schimbe nimic? Sau se schimbă oare totul cu adevărat? Și dacă mâine e deja aici, ce ne poate spune cinemaul despre aceste schimbări?

Una dintre noutățile festivalului este secțiunea Mauvais genres, ce cuprinde o selecție de filme franceze de gen (films de genre). În cadrul ei, publicul va putea viziona Vincent doit mourir de Stéphan Castang, film selectat în Semaine de la Critique la Festivalul de Film de la Cannes din 2023, spune povestea unui bărbat, Vincent, care este atacat în mod repetat și fără motiv de persoane care încearcă să îl ucidă.

În secțiunea Panorama vor fi prezentate filmele Le livre des solutions, Cronique d'une laisone passagere șiUne Année Difficile, de Eric Toledano și Olivier Nakache, la rândul său un mare succes de public. Aceasta din urmă, o comedie savuroasă, povestește cum Albert și Bruno, interpretați de Pio Marmai și Jonathan Cohen, se alătură fără convingere unei mișcări ecologiste.

Organizatorul local este Muzeul Județean Mureș, cu sprijinul Consiliului Județean Mureș.

Programul Festivalului Filmului Francez la Târgu Mureș - Muzeul Județean Mureș din Cetatea Târgu Mureș, Secția de Istorie, Sala Multimedia, str. Avram Iancu nr. 2.

 Accesul se face pe baza biletului de vizitare a muzeului, în limita locurilor disponibile. Preț unic: 15 lei/proiecție.

Lasă un comentariu