Simona Halep a decis să nu participe la turneul de la Charleston

Distribuie pe:

Simona Halep (32 de ani) a declarat, la întoarcerea în țară după ce a participat la Miami Open, primul său turneu de la ridicarea sancțiunii pentru dopaj, că nu știe deocamdată care va fi următoarea întrecere la care va participa. Sportivei noastre i-a fost oferit un wild card și pentru turneul de la Charleston, ce va începe la finalul acestei luni, însă a decis să refuze invitația. “Charleston începe acum, foarte rapid, așa că nu... o să rămân să mă antrenez în București. O să încerc să îmi revin aici. Am discutat ceva (n.r. - despre participarea la turneele de la Stuttgart, Madrid și Roma), dar încă nu s-a stabilit nimic. Îl aștept pe Carlos (n.r. Martinez), vreau să discut cu el înainte să iau o decizie”, a spus Simona Halep. “Sunt încrezătoare în mine, ca persoană, dar ca jucătoare de tenis mai am mult de muncit. O să fie greu să mă întorc acolo unde îmi doresc eu. Dar, ca persoană sunt mult mai bine. Nu am mai simțit presiunea turneului, a fost doar plăcerea să mă întorc. Nu mai contează ce voi face de acum încolo, o să joc de plăcere. Nu știu cât voi mai juca. Dar am câștigat ceea ce trebuia să câștig și ce era corect să câștig, iar asta mi-a dat încredere ca om”, a mai spus ea. Simona Halep a fost învinsă de spaniola Paula Badosa, cu 1-6, 6-4, 6-3, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), în meciul său de revenire în circuitul profesionist după reducerea sancțiunii în cazul său de dopaj.

Sorin Crăciun

Lasă un comentariu