În ziua morţii Poetului, Valentin Marica a trasmis la Radio România Tg.-Mureş emisiunea ALB DE DUMINICĂ, cu participarea acad. Mihai Cimpoi, a poetului Vasile Tărâţeanu, a poetului clujean Adrian Popescu şi a scriitorului Nicolae Băciuţ.
Fragment din interviul cu Nicolae Băciuţ din emisiunea ALB DE DUMINICĂ:
- Anunţăm moartea poetului Grigore Vieru. Oare ştim s-o anunţăm? Cum ar trebui să vorbim despre moartea poetului?
- Nu am moarte cu tine nimic. / Eu nici măcar nu te urăsc (...) Vei fi mare tu, / eu voi fi mic, / Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc. / Nu frică, nu teamă, ci milă te tine mi-i, / că n-ai avut niciodată mamă, / că n-ai avut niciodată copii... Nu pot vorbi despre Fratele Grigore (aşa ne apelam) la timpul trecut. Nu pot anunţa moartea lui Grigore Vieru, ci eternitatea lui. În momentul în care ne-am văzut prima dată la Târgu-Mureş cu Doina şi Ion Aldea Teodorovici, am stat toţi patru şi ne-am minunat în tipografie, la zeţărie, în faţa literelor din care se făcea pagina de revistă. Doina vedea pentru prima dată nişte litere care deveneau cuvinte scrise şi era uluită. Fratele Grigore o privea cu duioşie, ca pe un copil, neînţelegând cum a ajuns Doina la vârsta ei să nu fi intrat nicicând într-o tipografie. Au venit la Târgu-Mureş, pentru că locul acesta era pentru ei inima de ţară. Aşa au perceput-o şi noi am bătut pentru ei până în marginile patriei de pământ ca o inimă...
Ne-am despărţit de Grigore Vieru la 1 Decembrie, la Alba-Iulia, anul trecut, cu o îmbrăţişare stinsă. Am spus atunci că mare-i Dumnezeu, dar eu nu cred că Grigore Vieru mai vine şi anul următor de ziua Marii Uniri la Alba-Iulia. Am simţit atunci că ceva se întâmplă cu fiinţa lui. Ştiam de cele două momente de cutremurare, când inima s-a luptat să trăiască, dar nu credeam că lui i se va întâmpla exact ceea ce s-a întâmplat cu Doina şi Ion Aldea Teodorovici. Parcă ar fi un blestem. Eu le spun nu simboluri, ci chiar mituri. Vor trece din simbol în mit toţi trei. Nu-i pot despărţi. Râdeam cu ei în 90, când i-am întâlnit prima dată, că se purtau ca nişte paşoptişti. Erau luptători. Împreună au făcut ceea ce n-au reuşit şi poate nu vor reuşi degrabă politicienii, să realizeze marea unire a limbii române. Prin ei, limba română a devenit coincidentă cu patria de pământ. Nu ştiu cum va arăta Basarabia fără Grigore Vieru. Nu vreau să recurg la metafore, dar Grigore Vieru e cel care ţinea cumpăna în echilibru între cele două maluri al Prutului. De-o parte Eminescu, de-o parte Grigore Vieru. Spunea, nu o dată, că Eminescu e cerul, iar noi, ceilalţi, nişte păsări care zburăm în văzduhul de sub Eminescu. Grigore Vieru a murit de Eminescu.
- Simţea că face parte din cea mai tragică generaţie de scriitori. Dar, ne convingea: sufletul rănit naşte mărgărit... Cum să vorbim despre cartea dorurilor lui, despre cartea marelui vis, acela de Unire?
- Să vorbim la timpul viitor. Ne-a lăsat o moştenire extraordinară. E o dulce povară moştenirea lui unionistă, chiar dacă amărăciunile lui din când în când îl făceau să strige că nu mai vrea unirea cu ţara. Va rămâne cel mai important stindard al Unirii Basarabiei cu ţara-mamă. A aşternut ceea ce în timp vor trebui să facă politicienii, fără încrâncenare şi fără spaime, să aducă acasă pământurile răpite.. Atunci vom vorbi despre Fratele Grigore la timpul trecut. Nu există margine de vers sau spaţiu între versuri în care să nu palpite dorul de neam; de limbă şi visul de a ne reîntregi în hotarele noastre.
- L-am întrebat care este cartea, dintre cele scrise cu atâta sfinţenie, pe care o strînge cel mai tare la piept, şi mi-a răspuns că este Abecedarul; Albinuţa mea...
- Da, pentru că a fost o arma cu care limba străină de pe pământ basarabean a fost înfrântă. În copii şi-a investit toată speranţa. Cu Abecedarul lui Grigore Vieru s-a început lupta pentru unire în Basarabia.
- Bate un clopot în zi de duminică... Se vindecă rănile în taină, cum scria Grigore Vieru. Caută, Nicolae Băciuţ, cuvântul prin care să încheiem această ediţie specială a emisiunii Vitralii.
- M-ai rugat să spun cuvântul de încheiere al emisiunii. Am fugit să-aduc din maşină o pagină, după cum vezi e udă, pe care am scris, în bătaia zăpezii, un poem pentru Grigore Vieru, Trecere: N-am altă moarte - / asta-i moartea mea, / cum e lumina / într-o stea, / întoarcere / făr-a pleca / şi pleoapă pe privirea ta. /
N-am altă moarte - / asta-i moartea mea, / un colţ de cer, / un colţ de stea, / lumină / făr-a lumina. / N-am altă moarte, / doar a mea, / ecou 'nainte / de-a striga./ N-am altă moarte - / asta-i moartea mea / şi doar în ea / voi învia.
- Când rana în taină se vindecă… Moartea poetului sau o Sara pe deal?
18 ianuarie 2009
