„Sub măiastra clopotului limbă" se mai duce un an! Cu sărbătoare în suflete, în „bătrâneasca, și cinstita, și curata" noastră lege strămoșească, în frământarea inimii, ne luăm rămas bun de la anul 2015, cu gândul la toate câte au fost, bune, rele, sub acest scrum al prezentului, așteptând, din nou, colindătorii, salutând noul an 2016 în pace, dorit an mănos.
„Sub larga-ntinerire albastră", vechi amintiri coboară peste noi, odată cu cetele de copii în casele cu cetină și lumânări, când, călare pe vântoase, un an se duce, precum „o încremenită tăcere".
Când la geamuri și la uși colindul răsună, în așteptare, din nou întrebăm: „Ce va aduce Anul Nou?" Și vedem strămoși, moși, părinți și frați prin colb de vreme privindu-ne, când murmurăm versurile lui Labiș: „Pe bărăgane vânturile țipă, / Somn neclintit de iarbă și de brad / Învăluiește munții sub aripă. / Cu clinchete zglobii din dunga văii / Răsună zurgălii argintii, / S-apropie de geamuri zurgălăii, / Certându-se cu glasuri de copii."
În miezul acelei nopți, cu stele cernute peste brazii munților, cu plinele pahare, cu gândul la cei mai triști ca noi, la cei fără nădejde, la bolnavi, la cei „trudind cu mâinile amândouă", la cei cu „genele de lacrimi ude", dar și la dorita Înviere a Neamului, sub cetatea de stele, venind ca un ecou de demult, să zicem: „Și nu uita, când ești voios, / Române, să fii bun!".
La mulți ani!
