Dacă pacienţii români primesc negaţie în ţară, ei pot face transplant în străinătate!

Distribuie pe:

Victor Zota, cooordonator pentru Bucureşti al Agenţiei Naţionale de Transplant, a declarat pentru news.ro că orice român poate pleca pentru un transplant în străinătate, deşi operaţia se poate face în România, dacă obţine negaţie de la un centru din ţară.

„Orice român poate face transplant de ficat, rinichi, cord şi, în viitor, plămâni, în străinătate, chiar dacă aceste operaţii se fac în ţară, dacă obţine negaţie din centrul acreditat în acest sens. Este vorba despre pacienţi marginali, adică la care riscul operatoriu este ridicat. Spre exemplu, operaţia de plămâni este simplă, dar pacientul are risc operator major, din cauza obezităţii sau a altor boli grave asociate.

Şi acum, sunt pacienţi care fac transplant de ficat, de rinichi şi de măduvă în străinătate. Şi la plămân, va fi la fel", a explicat dr. Victor Zota.

În altă ordine de idei, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat că a fost deblocat transplantul de plămâni pentru pacienţii români în clinica austriacă AKH, iar, în acelaşi timp, Spitalul Sfânta Maria din Capitală va fi acreditat pentru transplant pulmonar, putând să înceapă operaţiile după ce un ordin în acest sens va apărea în Monitorul Oficial, în urma aprobării în şedinţa din această săptămână a Guvernului.

 

Lasă un comentariu