Acţiunea următoare s-a petrecut într-o cârciumă. O grupă de tineri de bani gata stăteau la bar, când un vagabond, zdrenţuros a intrat şi i-a privit rugător. Imediat tinerii au comandat un pahar cu tărie, cerându-i în schimb, pe un ton poruncitor, să le ţină un discurs. După ce a dat pe gât băutura, vagabondul i-a privit un moment şi apoi, în cuvinte frumoase, care arătau de pe ce treaptă socială înaltă căzuse, începu discursul: „Stimaţi domni, în seara aceasta privesc la voi, şi îmi pare rău că în voi văd tabloul bărbăţiei mele pierdute. Această faţă buhăită a fost cândva tot atât de fragedă şi fină ca a voastră. Acest corp ce acum se clătină, păşea odată tot aşa de mândru; eram un bărbat între bărbaţi. Şi eu am avut odată o casă, prieteni şi situaţie. Am avut o soţie de o rară frumuseţe şi eu am murdărit perla nestemată a onoarei şi respectului ei până am văzut-o pierind. Am avut copii aşa de dulci şi de drăgălaşi ca şi florile primăverii.
I-am văzut ofilindu-se şi muţind din pricina umblării nenorocite a tatălui lor beţiv. Am avut şi eu un cămin, pe al cărui altar ardea o flacără vie şi înaintea căruia serveam, dar am îndepărtat focul sfânt şi în locul lui a început să domnească întunericul şi pustietatea. Am avut ambiţii şi aspiraţii care se înălţau atât de sus ca şi steaua dimineţii, dar le-am fărâmiţat şi în cele din urmă le-am înăbuşit cu totul pentru a nu mai fi torturat de strigătul lor. Astăzi sunt un bărbat fără soţie, un tată fără copii, un vagabond fără casă, un om în care a murit orice impuls bun - totul a fost înghiţit de acest fluviu al alcoolului…"
Vagabondul s-a oprit. Paharul i-a alunecat printre degetele tremurânde şi s-a spart. Când tinerii şi-au ridicat privirea de la cioburile de pe podea, vagabondul nu mai era.
