Cred că, în ultima zi a lunii februarie, poetul Dumitru D. Silitră, chemat la Părintele Îndurărilor, s-a întors, prin gerul şi zăpada iernii, la una din extraordinarele lui viziuni lirice, tocmai prin versurile „Ard în flăcările lumii/ toţi salcâmii".
Salcâmii verii pe care, alături de cireşi şi de tei, i-a cântat Mitică în versuri surprinzătoare.
Citindu-i originala poezie, imposibil să nu sesizezi acea aparte fascinaţie lirică, controlată, care dă propulsie dinamicii metaforei, pentru înţelegerea mesajului: „În universul meu, cu noapte şi zi, îngenunchez…/ Urma genunchiului drept - luna,// urma genunchiului stâng - soarele./ Iau cu mine pe cel mai bun prieten al omului/ şi plecăm, împreună îngenuncheaţi,/ la polul celor şase luni noapte, şase luni zi./ Aici ne vom împărţi, frăţeşte,/ durerea./ Cel mai bun prieten al omului/ va urla la lună,/ Iar eu voi urla la soare./ Urmele noastre,/ zile şi nopţi îngenuncheate".
Cel care scria: „Singur pe muchie de anotimp/ tac într-un ţipăt", prin enunţul aparent intratextual, prin ludicul liric, situat în balansul contrariilor, prin tentaţie seducătoare, Dumitru D. Silitră cerea scuze unui copac: „Iartă-mă, copacule, că te privesc gol/ Şi-ţi păşesc frunzele".
Dovedind, cu fiecare carte, cu prisosinţă, o originalitate lirică, întrecută doar de talent, Dumitru D. Silitră a sfidat, prin felul lui de a fi, prin poezia lui şi prin talent, fumurile unor poeţi, dar şi Turnul Babel postdecembrist, ştiind că precumpănitoare rămâne emoţia stăpânitoare, creată de adevărata poezie.
Talent nativ, cu acea înţelegere gravă şi jovială a sensului cuvântului, uneori „lovit frumos" de acele aparente „scăderi de tensiune" ale boemei literare, pentru el fiorul şi filonul liric aveau o semnificaţie aparte.
Sensibil, jovial, subtil, pentru Dumitru D. Silitră exista acea convingere a autoprotejării prin poezie.
Poet talentat şi prieten desăvârşit, mereu cu acel „aer cu diamante de rouă", Dumitru D. Silitră a dăruit poezie, prin esenţă poetică, de o rară frumuseţe, şi sensibilitate, prin acel aparte har cu care Dumnezeu l-a înzestrat.
În grija Părintelui Îndurărilor, fie-i odihna veşnică şi amintirea eternă.
Bunul Dumnezeu odihnească-l în pacea Sa!
