PNL CERE DE LA GUVERN PESTE 7 MILIOANE DE EURO PENTRU JUDEȚUL MUREȘ

Distribuie pe:

Partidul Național Liberal a intrat astăzi în dezbaterea Bugetului Național pe 2019, cu amendamente pentru județul Mureș, care însumează 33.929.632 de lei, adică peste 7 milioane de euro.

Cea mai mare parte din sumele solicitate pentru județul Mureș în amendamentele PNL sunt pentru lucrări de infrastructură, modernizarea prin asfaltare a unor drumuri comunale, construcția și extinderea rețelelor de canalizare și alimentare cu apă potabilă, eficientizarea sistemelor de iluminat public, construcții de locuințe sociale pentru tineret. Am prioritizat, de asemenea, lucrările de eficientizare energetică a școlilor și grădinițelor, precum și modernizarea unor case de cultură.

Partidul Național Liberal va susține toate amendamentele depuse pentru județul Mureș, indiferent de partidul care le-a inițiat. În același context, facem un apel la toți parlamentarii de Mureș, în vederea susținerii amendamentelor propuse de Partidul Național Liberal, pentru dezvoltarea județului.

La nivelul politicilor publice naționale, PNL a depus amendamente de reducere a alocărilor bugetare pentru partide, precum și pentru construirea spitalelor regionale.

Considerăm vitală decontarea de Guvern, în proporție de 90%, a cheltuielilor cu asistența socială.

PNL susține și înființarea unui fond pentru cofinanțarea proiectelor cu fonduri europene, dar și includerea în bugetul pe 2019 a proiectelor de infrastructură mare, cu accent pe Autostrada Unirii, Iași-Târgu Mureș.

Am propus și vom susține acordarea de burse și dotarea școlilor profesionale, generalizarea programului after school, masa diversificată în școli, creșterea sumelor alocate pentru medicina generală.

Calendarul dezbaterii bugetului național a început astăzi, în comisiile parlamentare.

Dezbaterea proiectului de buget în plenul comun al Parlamentului va începe miercuri, de la ora 16.00, iar votul final este programat vineri.

Nota Redacției: Dacă avem în vedere câte lucruri mai trebuie puse la punct prin județ pentru a arăta și noi “ca afară”, credem că solicitările dumneavoastră sunt modeste. Printre cele multe rămase neonorate, amintim doar autostrada Transilvania, care, după 30 de ani, totalizează pe teritoriul județului nostru doar 13,7 km.

Lasă un comentariu