“Evenimentele sângeroase nu întârziară să producă o emoție profundă în tot cuprinsul țării și mai ales în Transilvania. Imperativul zilei era conservarea de sine. Fiecare națiune se vedea silită să apeleze la măsuri febrile de înarmare pentru preîntâmpinarea primejdiilor. Numai generalii austrieci din Sibiu așteptau impasibili și nehotărâți evoluția întâmplărilor.
Românii porniră din nou la Blaj. Aceleași gloate însuflețite pentru ideea națională; aceiași bărbați hotărâți să-și jertfească viața pentru idealul național. De astă-dată, însă, poporul era înarmat și aștepta cu încruntare semnalul de luptă. Tinerii mai ales erau nerăbdători și între ei cel mai impetuos era Avram Iancu, care svârlise în plină ședință a comitetului național apostrofa: «Vorbiți, vorbiți înainte - eu plec în munți să fac răscoala». Bătrânii se siliră din răsputeri să domolească spiritele. O delegație fu trimisă la 3 octomvrie 1848 la Sibiu, cu un memoriu în care se expuneau toate atrocitățile săvârșite de Unguri asupra Românilor.
Generalul Puchner - comandantul suprem al armatei regulate din Transilvania - era cât pe-aci să refuze vizita delegației românești. Generalul Puchner încunoștiința pur și simplu pe guvernatorul din Cluj despre plângerile Românilor, parcă prin hârtii și rapoarte s-ar fi putut înăbuși jerăgaia răsmiriții. Singura căpetenie militară care avea intuiția exactă a situației era comandantul regimentului II grăniceri, colonelul Urban.
Bărbat de-o cultură aleasă - militar crescut în spiritul tradiției austriace - intransigent și îndrăsneț, Urban se hotărî să împingă pozițiile trupelor credincioase împăratului dincolo de cununa dealurilor, ce leagă la miază-noapte Carpații cu câmpia. Orășelul Reghin se îmbia - de la prima ochire - drept admirabil post de observare a mișcărilor din săcuime. Ținutul era într-o fierbere îngrijorătoare, grație neodihnitei propagande a emisarilor lui Kossuth.
De-aceea, colonelul Urban nu pregetă mult și la 16 octomvrie 1848 își îndrumă întreaga forță armată de care dispunea - două batalioane cu un efectiv de 960 soldați și gradați din regimentul II grănițeri, trei companii de vânători din regimentul 1 cordonieri din Bucovina, un excadron cavalerie Max. Chevaux-legers și două tunuri ușoare - spre Reghin. Trecând prin comuna săsească Jaad, din sus de Bistrița, avu prilejul să elibereze din captivitatea Sașilor pe Vasile Moldovan, prefectul legiunei a IlI-a murășene, care căutase, împreună cu cetele sale, să se unească grabnic cu armata regulată. În felul acesta, gloatele ce însoțeau trupa colonelului Urban se întăriră considerabil, îndreptățind cele mai bune nădejdi, că vor susține cu mare însuflețire acțiunea armatei regulate. Apariția colonelului Urban la Reghin n-avea în sine nimic extraordinar. Dimpotrivă. Prezența unei trupe bine închegate intimidează. Desele jafuri și devastări săvârșite de bande de răufăcători asupra conacurilor boerești din împrejurime încetară ca prin miracol. Mâna severă a comandantului restabili sentimentul de siguranță. Cu toate acestea, încordarea nervoasă creștea din zi în zi.
Undeva, în apropierea Odorheiului, se organizase o mare întrunire națională a Săcuilor. Ziua adunării fusese fixată la data de 15 octomvrie 1848, pe câmpia de la Agyagfalva (Luteni), știindu-se totodată că vor participa acolo și reprezentanții oficialității din Cluj.
Secuii roiseră cu zecile de mii; în căruță, aprovizionați cu hrană pentru timp mai îndelungat și înarmați. Emisarii, care răscoliseră țărănimea din tot cuprinsul săcuimii, pregătiseră lumea pentru orice eventualitate și înflăcărarea războinică se dovedi din prima zi amenințătoare.
Sufletul propagandei incendiare fusese Ladislau Berzenczei, omul de încredere ai lui Kossuth. Ambiția lui era să devină pentru secuime, ceea ce Kossuth era pentru Maghiari. De-aci înverșunarea lui bolnavă de-a prăvăli cursul evenimentelor pe alvia sângeroasă.
Contele Miko, trimisul oficial al Clujului și președintele adunării naționale, se îngrozi de primejdia teribilă ce-o reprezenta mulțimea adunată. A lăsa pe acești sălbătăciți să pornească ostilitățile, însemna distrugerea țării însăși. Un consiliu restrâns între oamenii cei mai cumpătați, încercă să temporizeze hotărârile definitive. Zadarnică nădejde. Berzenczei sta la pândă și demagogiei sale sângeroase nu-i putea rezista mințile simple ale țăranilor. Masele cuprinse de-un entuziasm delirant hotărâră înființarea unei armate săcuești de sine stătătoare. Jurământul țâșni din zeci de mii de piepturi. Lava în erupție nu mai putea fi stăvilită.
Cruciada împotriva nesupușilor, dușmani ai cauzei maghiare, porni în patru direcții. Cel mai numeros corp armat, cifrându-se la aproximativ 20.000 de oameni, se îndreptă spre Târgu-Mureș, având fixat ca prim popas al operațiunilor militare, orașul Reghin.
La 20 octomvrie 1848, consiliul orășenesc din Reghin îl încunoștiință pe Urban de sosirea unui sol din tabăra Secuilor. Scrisoarea adusă purta data de 27 octomvrie, Vajairet (râtul din Oaia), și era iscălită de colonelul Dorschner, comandantul avangardei secuești. Printr-însa se cerea imediata evacuare a trupelor lui Urban din oraș. Fețele livide ale consilierilor grăiau mai expresiv decât zeci de discursuri. Colonelul Urban izbucni înfuriat: «Dacă nu mă vreți ca prieten, rămân ca dușman» - și ieși trântind ușa în urma sa.”
(Va urma)
