Pornind de la cele redate în jurnal, folcloristul Ovidiu Bârlea a scris un „roman-muzeu" cu titlul „Șteampuri fără apă", la care se adaugă, pentru a contura fresca lui februarie 1886, cărțile „Aurarii din Buciumănimea Apusenilor în literatură" - scrisă de Voicu Ioan Macaveiu, și „Moții - calvarul unui popor eroic, dar nedreptățit" - scrisă de Ion Rusu Abrudeanu. Dacă este să privim mai departe de bunăstarea pe care au atins-o aurarii din Munții Apuseni la un moment dat, și mai departe de stările de revoltă împotriva unei dominații nedrepte, vom constata că aceștia au lăsat în urmă nenumărate fapte de suflet, fapte consemnate de preoții și învățătorii locului, căci prin ei se derulau acțiunile de strângere de fonduri pentru achiziționarea vitelor de carne pentru ostași spre exemplu sau pentru electrificarea satelor. Generozitatea, patriotismul și determinarea nu au lipsit niciodată din miezul de aur al țării, căci fără ele istoria noastră nu ar mai fi arătat la fel.
Se pare însă că rezistența din 1886 nu numai că este ignorată de istoria oficială, dar nici măcar nu a servit ca luare aminte peste timp autorităților care, în contemporan, lasă ca România să fie cutremurată de interese meschine de „ghișeft" politic și lipsite de scrupule cărora le cade pradă în primul rând moștenirea lăsată nouă cu mari sacrificii de moși și strămoși și pe care ar trebui să o folosim în interesul nostru și să o lăsăm în bună rânduială copiilor și nepoților noștri.
În memoria minei concesionate în mod abuziv francezilor, al cărui nume a fost transformat din „Mina Sfinților Petru și Pavel" în „Baia Domnilor", în prezent, activează la Bucium o asociație care poartă numele „Baia Domnilor". Aceasta este o organizație care încearcă să readucă în memoria prezentului istoria galeriei și a buciumanilor în mineritul românesc. La intrarea în galeria „Baia Domnilor" a fost amenajat un muzeu și o clădire care va avea destinația de centru cultural, un centru în care se vor putea regăsi toate lucrările scrise despre Țara Moților, dar și reproduceri ale celebrelor fotografii ale lui Bazil Roman, cel supranumit fotograful aurarilor din Țara Moților, despre care vom spune doar că, născut în anul 1913, la Abrud, a fost prezent la serbările naționale dedicate lui Horea, Cloșca și Crișan, și Avram Iancu, la târgul de fete de pe Muntele Găina, la nenumărate ediții ale Zilei Minerului, la cele mai spectaculoase serbări etno-folclorice ale moților, dedicându-se în special temelor istorice, geologice și etnografice, având o carieră în fotografie care a fulminat cu colecția „Aurarii" din Țara Moților, unică în istoria mineritului din România. Colecția sa cuprinde în jur de 400 de fotografii ce ilustrează aspecte inedite din trecutul istoric al vechilor căutători de aur din Valea Arieșului, Roșia Montană, Corna și Bucium, cu uneltele și metodele lor tradiționale pe care le-au folosit până în anul 1948. Această lucrare este cel mai mare fotoreportaj românesc, neegalat de nicio altă industrie din țară și a fost pus în valoare în anul 1980, prin expunerea sa la Muzeul Tehnic „Prof. D. Leonida" din București, cu ocazia celui de-al XV-lea Congres Mondial al Istoricilor. Colecția a fost dăruită în cele din urmă de Bazil Roman Exploatării miniere Roșia Montană și a fost expusă în Muzeul Mineritului din această localitate.
Cercetătorii din domeniu susțin că industria internațională de exploatare a aurului se îndreaptă în zilele noastre cu pași mărunți, dar perseverenți, spre Munții Apuseni, zonă care ar putea transforma România în cel mai mare producător de aur, cel puțin la nivel european. Prin prisma acestei previziuni, ne-am dori ca evenimentele din 1886 să nu zacă undeva la marginea uitării, fără să producă acea trezire a conștiinței naționale care să nu permită înfiltrarea în inima de aur a țării a unor interese străine care să prelungească agonia unui neam cu un destin greu, dureros și nemeritat.
(Sfârșit)
