În timpul anului 1945 am auzit, în Transilvania, zvonuri despre un masacru împotriva evreilor, despre care se spune că ar fi avut loc cu ajutorul autorităților ungare locale, în toamna lui 1944, la Sărmaș. Curând după aceea, regimul comunist s-a instaurat în România și un val al tăcerii a acoperit acest eveniment. Nu s-a mai auzit niciun cuvânt despre el. În 1981, în timpul unei vizite în România, am traversat Sărmășelul. Deodată, la poalele unor dealuri sterpe, am observat un cimitir singuratic și un monument pe care se afla înscrisă demult uitata poveste a masacrului de la Sărmaș. Mi s-a trezit interesul și am hotărât să cercetez cazul în viitoarea mea vizită documentară în România. Prezenta relatare are la bază aceste cercetări.
Reconstituirea evenimentelor se bazează în primul rând pe interviurile personale pe care le-am condus, de la 18 iunie la 28 iunie 1984, la Sărmaș, Sărmășel și în multe alte sate învecinate. 30 de săteni și soțiile lor - 16 maghiari și 14 români - care au fost martori ai evenimentelor au fost intervievați în amănunțime, majoritatea lor în mai multe rânduri. Interviurile au durat câteva zile. În afară de lungile și detaliatele interviuri, peste 25 de săteni, atât maghiari, cât și români, și-au oferit amintirile, toate întărind contururile imaginii născute din lungile interviuri.
În timpul cercetării efectuate, profesorul Grigore Ploeșteanu, cercetător-șef la Centrul de Științe Sociale din Târgu-Mureș, mi-a pus la dispoziție studiul său nepublicat și materiale de arhivă referitoare la masacrul de la Sărmaș. Profesorului Vasile Suciu, din Târgu-Mureș, și soției sale Irina li se cuvine adânca mea recunoștință pentru stabilirea contactelor și aranjarea interviurilor în timpul vizitelor mele la fața locului, la Sărmaș și în satele vecine.
Studiul și vizitele mele la fața locului aproape au coincis cu sobrele ceremonii de comemorare a patruzeci de ani de la Holocaustul transilvănean, ocazie cu care mulți demnitari, români și străini, au vizitat cimitirul din Sărmășel. Toată această activitate a reîmprospătat în mod inevitabil memoriile și a sporit intensitatea sentimentelor celor aflați în Sărmaș.
Am ascultat multe relatări despre masacrul de la Sărmaș, unele dintre ele evident false, emise numai pentru a justifica cele întâmplate. În următoarele pagini am reconstituit masacrul după cum am crezut eu că s-au petrecut lucrurile și vă rog să fiți convinși de integritatea mea în această privință.
***
Sărmaș și Sărmășel, înconjurate de dealuri și păduri, sunt sate situate în Câmpia Transilvaniei, aproape la jumătatea drumului dintre Cluj și Târgu-Mureș.
La începutul celui de Al Doilea Război Mondial, populația acestor sate era de aproximativ 4.000 de suflete și era alcătuită, aproape în mod egal, din maghiari și români, cu 200 de evrei pentru menținerea echilibrului. Erau așezări prospere, situate deasupra unor bogate zăcăminte de gaze naturale.
În septembrie 1940, a doua decizie de la Viena, bazându-se pe arbitrajul dictatorial al Germaniei naziste și al Italiei fasciste, a transferat nordul Transilvaniei de sub suveranitatea României sub cea a Ungariei, incluzând două treimi din populația evreiască a acestui teritoriu. În Sărmaș, mai mult ca oriunde în Transilvania, deficiențele arbitrajului puteau fi lesne observate. Sărmaș a rămas în România, și linia de separare, desenată de Joachim von Ribbentrop și Galeazzo Ciano, forma o uriașă enclavă în jurul lui, întrerupând traficul feroviar și rutier dintre restul Transilvaniei de Nord și ținuturile secuiești. Unii au crezut că Hermann Goring dorea să achiziționeze gaz metan pentru întreprinderile sale, iar această enclavă fusese creată pentru a-i realiza dorința. Cu toate acestea, motivul pentru care enclava-obstacol a fost creată nu a fost niciodată explicat suficient. Zonele cu o populație masiv românească precum Maramureș, Sălaj, Someș, Bistrița-Năsăud și ținutul Oașului din regiunea Satu Mare fuseseră date Ungariei, în timp ce zona Sărmașului, cu o apreciabilă populație maghiară, rămăsese în România. Sărmaș simboliza toate problemele Transilvaniei divizate.
(Va urma)
