* “Sărbătoarea Paștilor este primul eveniment dintr-o rutină care ducea către păcat. Învierea a redat perspectiva mântuirii. Cred că prin Învierea lui Iisus Hristos ni s-a garantat și nouă învierea. Singurul moment în care Iisus se adresează pe nume unui om pe care îl tămăduiește sau învie este atunci când îl învie pe Lazăr și-i spune: «Lazăre, vino afară!». Și cred că asta este o certitudine pe care ne-o dă că învierea se întâmplă în mod individual, pentru fiecare din noi. Este un eveniment personal. De Înviere, Dumnezeu se adresează fiecăruia pe numele nostru și ne asigură, ne permite, ne îngăduie nemurirea”.
***
* “Pentru mine, Dumnezeu este acela care ne-a făcut pe noi, cel care ne ține, cel care ne ajută. Noi am trecut în România prin foarte mari greutăți. În Occident unde am venit, întâmpini anumite greutăți; greutăți de adaptare, nu se poate spune că este ușor. Erau zile când trebuia să luăm anumite hotărâri și nu știam ce decizii să luăm. Și atunci, mărturisesc, spuneam: «Doamne, nu știu ce să fac. Fă tu!» Și făcea”.
***
* “Eu plecasem din România în Grecia cu o icoană a Sfântului Mina. De altfel, locuiam în România în apropiere de biserica cu hramul Sfântul Mina, pe care am purtat-o la mine întotdeauna cu mare evlavie. Și o luasem cu mine fiindcă știam că nu mă mai întorc. Aceasta era pusă în servieta fiului meu. Și unul dintre polițiștii de la frontieră a întrebat: «Cine-i ăsta?» «Sfântul Mina. Voi nu știți, că sunteți ortodocși ca și noi?», i-a răspuns fiul meu Dumitraș în limba greacă. «Da?» S-a mirat el și i-a spus colegului că și noi suntem ortodocși ca și ei. Apoi a închis servieta și ne-a lăsat să plecăm. Eu zic că a fost Sfântul Mina care ne-a ajutat”.
Lidia Stăniloaie (1933-), fizician, poet, scriitor, conferențiar. S-a născut la Sibiu, fiind fiica părintelui prof. dr. academician Dumitru Stăniloaie. Între 1951-1955 urmează cursurile Facultății de Fizică - Secția Fizică Atomică a Universității din București, fiind eleva academicianului dr. Horia Hulubei. Lucrarea sa de diplomă este prima lucrare din România despre teoria fisiunii nucleare. Până în 1958 lucrează în cadrul Facultății de Fizică și în calitate de cercetător la IFA. Din 1961, după arestarea tatălui, lucrează ca profesor la Grupul Școlar de Chimie Alimentară din București. În 1970 își începe cariera literară, publicând primele volume de poezii. Face traduceri din limba germană. În anul 1984 emigrează împreună cu fiul său în Germania, lucrând în cadrul Universității din Freiburg. Are o bogată activitate literară, dar și una de conferențiar în unele țări occidentale: Germania, Franța, Belgia ș.a. A continuat să scrie în limba română și să publice la Cartea Românească și Humanitas.
De reținut:
- “Poate că la bursa adevărurilor ar trebui să crească și cursul adevărului despre sfințenie, credință adevărată, smerenie, ajutor dat celor la nevoie și de îndrumare pe drumul aspru și anevoios al credinței, care apropie pe om de Dumnezeu”.
- “Cultura provizoratului, a superficialității sunt fructele acre, în plan lăuntric, ale lipsei cauzale, dar dulci în raport cu «acum-ul», care, în mod greșit, nu mai are perspectiva veșniciei, a nemuririi, și în care bietul suflet orbecăie așteptându-și «moartea» lentă”. “Să lucrăm bine și toate celelalte virtuți, să răspundem chemării tainice a lui Dumnezeu cu bunătate și înțelepciune, Cel de la care vine tot ajutorul”.
