Guvernul a decis, în ședința de miercuri, 18 septembrie, acordarea de stimulente financiare în valoare totală de 548.000 lei
Executivul a aprobat, miercuri, Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de împrumut (Împrumut pentru politici
Piața Cuza Vodă Roșii - 8, 10 lei/kg Castraveți - 8 lei/kg Ardei - 6 lei/kg
Ucraina a anunțat că nu intenționează să prelungească acest acord. La rândul său, comisarul european Kadri Simson
Începând cu 9 septembrie, românii pot subscrie pentru trei noi emisiuni din titluri de stat cu scadențe la 1, 3, respectiv
Desfășurată sub coordonarea ministrului Energiei, prima reuniune din acest an a Comandamentului Energetic de Iarnă
Începând cu data de 9 septembrie 2024, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din argint
Vânzările cu amănuntul în Uniunea Europeană (UE) și în zona euro au crescut ușor în luna iulie, însă România
Plenul Camerei Deputaților a votat, marți, proiectul de lege care prevede neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei, cu 277 de voturi
Persoanele fizice, inclusiv PFA, profesii liberale care au datorii, pot beneficia de:
Turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile autohtone de la Marea Neagră, în perioada 1-30 septembrie, la tarife
Guvernul a majorat plafoanele pentru acordarea ajutoarelor sociale pensionarilor cu venituri mici ale căror pensii au crescut
În cursul acestei săptămâni, 28 de studenți din Italia, Franța, Mexic, Finlanda, Elveția, Canada, Cehia, Slovacia și România
Recolta de porumb va înregistra pierderi mari în acest an, de peste 30%, din cauza secetei, iar la floarea-soarelui vor depăși