-
ROMULUS MICLEA 41!
Talent, seriozitate, simplitate, caracter și perseverență! Cam așa l-aș descrie pe sărbătoritul zilei din 5 aprilie, Romulus Daniel Miclea
-
ÎN AMINTIREA LUI
Sâmbătă, 3 aprilie 2021, după cele 40 de zile scurse de la trecerea în veșnicie a celui care a fost profesorul și director al Casei ...
-
ÎN PRIMUL TRIMESTRU, LA O MAȘINĂ NOUĂ, S-AU VÂNDUT CINCI SECOND-HAND!
Asociația Importatorilor și Producătorilor de Automobile (AIPA) anunță că, în primele trei luni ale anului 2021, la fiecare mașină nouă cumpărată
-
LUCREȚIA CADAR, PRIMAR DEDA: CENTRUL DE VACCINARE DEDA E FUNCȚIONAL ȘI AȘTEAPTĂ VACCINURILE
- Trecem, iată, printr-o profundă criză generată de pandemie dar și de neîncrederea crescândă în autorități. Știu că la Deda s-au luat măsuri
-
PROTOCOL DE COLABORARE ÎNTRE AGENȚIA NAȚIONALĂ ANTIDROG ȘI INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN MUREȘ, ACTIVITĂȚI DE REDUCERE ...
Agenția Națională Antidrog, prin Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (C.R.P.E.C.A.) Târgu-Mureș, și Inspectoratul
-
PREVIZIUNILE ECONOMICE ALE UE PENTRU ANUL 2021
Potrivit previziunilor economice din iarna anului 2021, economia zonei euro va crește cu 3,8 %, atât în 2021, cât și în 2022. Potrivit previziunilor
-
Catedrala ortodoxă din cartierul Unirii
Catedrala ortodoxă din cartierul Unirii
-
Începerea proiectului ” Grant capital de lucru TIR SUN TRANS”
SC TIR SUN TRANS SRL anunță lansarea proiectul cu titlul ” Grant capital de lucru TIR SUN TRANS” proiect nr. RUE 3580 înscris
-
PREOȚI CU CRUCEA ÎN... FRUNTE!
• „Pentru cel care este creștin, idealul este să se mântuiască, să dorească mântuirea. Adică, eliberarea de rău, de întuneric, de ură, de tot ceea ...