Daily Archives: 3 iulie 2021
-
Cu câteva zile înainte de plecarea colegilor care au venit din îndepărtata Europă, la întâlnirea noastră de 30 de ani, avută la Colegiul Național
-
O misterioasă pușculiță-elefant, găsită de un trecător, pe un trotuar din Bordeaux, în sud-vestul Franței, îi ține ocupați pe polițiști,
-
Banca Națională a României (BNR) anunță că, la 30 iunie 2021, rezervele valutare ale țării se situau la nivelul de 36.831 milioane euro
-
Cascada Vălul Miresei este una dintre cele mai cunoscute și impresionante cascade din România. Cascada se află în apropiere de localitatea
-
Datorită numărului mare de scrisori primite la redacție, din partea dumneavoastră, scrisori care oglindesc problemele cu care vă confruntați
-
• “Patria” nu-i un om din care să storci / Ce poți da în bine sau în rău. “PATRIA” nu este numai iubirea ce ne ...
-
Foarte multă lume consumă medicamentul denumit “Paracetamol”.
-
După ce ultimele luni s-au dovedit a fi adevărate teste de rezistență, sezonul estival 2021 anunță vreme plăcută pentru odihnă și vacanță
-
Ștefan al III-lea (n. 1438-1439, Borzești - d. 2 iulie 1504 Suceava), supranumit Ștefan cel Mare sau, după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă ...
-
5 iulie, anul 328. Are loc inaugurarea podului comandat la Dunăre de împăratul roman Constantin cel Mare (306-337). Podul lega malurile fluviului