Daily Archives: 9 octombrie 2021
-
Duminica trecută am ieșit din Biserică și m-am dus la casa părintească. La un moment dat a oprit o mașină lângă mine, din care au ...
-
* “Dumnezeu este aici, pe pământ, cea mai populară dintre ființe. În mijlocul câmpului, țăranul își ridică ochii spre cer și, printr-o mișcare
-
Pentru că noi, românii-trăitori în România, sau dincolo de fruntariile ei, continuăm să vorbim nu numai în neștire, dar și supărător
-
După ce tripticul “Trei Titanici mici” a navigat prin Târgu-Mureș, cu escale în Cetatea Medievală, pe strada George Enescu
-
O nouă săptămână, un nou tur al orașului.
-
-
Tu, măicuță iubitoare
Ce din cer privești spre noi
-
Etapa finală din Campionatul Național de Drift 2021 se va desfășura, în premieră, pe circuitul Motorpark din Adâncata, la finalul
-
Un număr de 77 de Unități Administrativ-Teritoriale (UAT), din cele 80 eligibile din județul nostru, au semnat contracte de finanțare
-
În Monitorul Oficial al României nr. 573, din 7 iunie 2021, a fost publicată Legea nr. 154/2021 pentru modificarea și completarea