Monthly Archives: aprilie 2022
-
Partidul Social Democrat a susținut în permanență că cetățenii români trebuie să se bucure de un tratament egal față de toți ceilalți
-
Orice țară care încearcă să intervină în războiul din Ucraina se va confrunta cu un răspuns “fulgerător”, a avertizat, miercuri,
-
Municipiul Târgu-Mureș derulează în acest an o inițiativă în premieră, așa-numita bugetare participativă, care le oferă târgumureșenilor
-
După o lungă călătorie peste ocean, America întâlnește statuia gigantică a Libertății care sosește. Această femeie maiestuoasă
-
Anul Nou Pastoral a început de Sângiorz, patronul turmelor și al păstorilor. Zilele acestea stau sub semnul nenumăra-telor practici
-
După raportai favorabil acordat în Comisia juridică, din care fac parte, plenul Camerei Deputaților a adoptat în această săptămână
-
“Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le” este o mărturisire de credință rostită
-
Pe sunet de fluier în sus
Prin veac izvorât din vecie
-
Trei forme noi de sprijin pentru susținerea activității fermierilor în anul 2022, în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19
-
“Bucurați-vă pururea, rugați-vă neîncetat” ( I Tes. 5, 16-17)