Daily Archives: 28 iunie 2022
-
Joi, 30 iunie, și vineri, 1 iulie, de la ora 19.00, Palatul Culturii, Sala mare, CONCERT EXTRAORDINAR DE ÎNCHIDERE A STAGIUNII
-
Atunci când sistemul natural de răcire a transpirației corpului este copleșit de temperaturi ridicate și deshidratare, apare epuizarea termică
-
Tot mai mult se discută despre criza forței de muncă la nivel mondial, dar și în România. Drept urmare, milioane de persoane se deplasează
-
Naționala României a înregistrat rezultate dezastruoase în primele meciuri din Nations League. “Tricolorii” au trei înfrângeri
-
Recent, Arena de Popice din Târgu-Mureș a găzduit Finala Campionatului Național individual Juniori U14 și Concursul Național pentru juniori mici
-
Naționala feminină de handbal a României cu jucătoare sub 20 de ani a ratat calificarea în grupele principale ale Campionatului
-
În prima zi a Festivalului MoonFest, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și ai Biroului Siguranță Școlară
-
La sfârșitul săptămânii trecute, pe Platoul de lângă Pădurea Mocear din Gurghiu, s-a desfășurat Târgul Fetelor, obicei tradițional
-
Meciurile din manșa a doua a barajului de promovare în Liga a III-a de fotbal s-au dispu-tat sâmbătă, 25 iunie. Echipele din zona
-
A 25-a ediție a Zilelor târgumureșene a scos din case zeci de mii de locuitori ai municipiului. Aceștia au avut de ales, pe parcursul celor ...