Daily Archives: 4 iulie 2023
-
Zilele trecute, am făcut o scurtă, foarte scurtă plimbare (încă se poate, încă nu a trebuit să sar gardul ca să merg
-
Dobitocul cel negru - cum îi spunea bunica țapului sătesc -, din pricina căruia am îndurat atâta spaimă în copilărie, era al unei familii
-
Rodica Olteanu și-a adunat rodul călătoriilor sale cu imaginea într-o expoziție dedicată culorii. Ar putea marca întoarcerea
-
Cea mai valoroasă operă de artă vândută vreodată la licitație în Europa (108,4 milioane de dolari) este ultimul tablou
-
Desculț în parc este o comedie excepțională, scrisă în anul 1963, de renumitul dramaturg american Neil Simon.
-
Astăzi, în 4 iulie, americanii sărbătoresc, pentru a 247-a oară, ziua națională, care marchează adoptarea Declarației de independență,
-
Cererile de decont se depun de către refugiați, în primele 5 zile lucrătoare ale lunii iulie, la sediul Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș!
-
Luni, președintele Iohannis a luat act de retragerea lui Eduard Hellvig din funcția de director al SRI și a apreciat că mandatul
-
Ungaria respinge planurile Comisiei Europene de a acorda mai mulți bani Ucrainei și nu este dispusă să contribuie cu sume
-
Celebra pictoriță elvețiană de origine română, Legendina Hurdugaciu di Paolo (1939-2017), ucenica maestrului Corneliu Baba