Extremismul maghiar și „problema secuilor" (V)

O temă de stringentă actualitate:

În ce privește istoriografia românească, teza falsă a „romanizării Daciei" a fost până azi un obstacol care i-a derutat pe exegeți de la înțelegerea faptului elementar al continuității autohtonilor geto-daci și după anul fatidic 106 d.Hr. În plus, fără exagerare, autorii n-au stăpânit ansamblul izvoarelor istorice. Pentru că altfel este absurd, împotriva oricărei rațiuni sănătoase, împotriva evidenței din ansamblul izvoarelor istorice, de la cele arheologice până la cele de tradiție, din „arhiva vie a poporului" (N. Densușianu), ca din exagerarea unui panegirist târziu al împăratului Traian, Eutropius - și această exagerare pornită dintr-o traducere incorectă a izvorului -, urmată de speculații repetate ale celor interesați, până azi, deci din această exagerare și din aceste speculații ar fi absurd să răsară o „axiomă" care a indus în eroare nu numai istoriografia națională, ci o întreagă istoriografie mondială - eroare din eroare! - și care a servit, astfel, nu numai longeviva himeră a „Ungariei Mari", ci și pe cea mai primejdioasă himeră, de azi, aceea de dominație cât mai întinsă, cu „topirea" celei mai importante permanențe a istoriei, națiunea etnică, cu Statul ei național, în noi imense spații zonale, numite, eufemistic, „Uniuni", în final acestea urmând a se uni într-un „Imperiu global"

planetar „civic și multicultural" fără „culoare" națională. Această stare de lucruri - care nouă ne-a afectat atât de grav istoria națională și, iată, a ajuns să ne afecteze însăși ființa națională și biologică -, n-a fost și nu este singură. În timp istoric au trăit-o și o trăiesc și alte națiuni sub presiunea sau dominația imperiilor, iar azi primejdia este planetară. Însă la nivelul „bătrânului continent", de la început națiunea noastră a fost, în zonă, cea mai vizată de împătimiții dominației, așa cum au fost vizate, de-a lungul istoriei, Dacia strămoșilor noștri reali și Țările Dacice/Valahiile succesoare.

Este, de asemenea, absurd să consideri că într-un spațiu atât de prielnic vieții, în consecință atât de dens populat ca acela al Vechii Dacii, în care s-a constituit prima națiune europeană, cu primele State naționale, cu atât de adânci rădăcini în pământul său edenic, recunoscut ca atare în epocă și în continuare, în plus atât de hotărâtă și capabilă de a și-l apăra, să dispară, brusc, la o dată fixă și să se nască în locul ei, din „adunături" aduse/venite din „lumea romană", un „tânăr popor" condus prin legi imperiale, „civic și multicultural", cum le place să gândească și să spună celor care azi au început să se vadă „stăpânii lumii", așa cum se considerau odinioară „romanii" Romei imperiale, cea numită în izvoare de epocă „rădăcina tuturor relelor" („radix omnia malorum"). Și „ceea ce este absurd nu poate fi crezut" - a spus Voltaire. Mișcarea dacologică a adus în sprijin plusul ei de studii și cărți.

Științific și logic, ansamblul izvoarelor istorice, profesional și responsabil studiate, coroborate, elimină absurditățile menționate.

Deci, științific și logic „problema secuilor" este rezolvată. Că românii și vlahii din întregul lor spațiu național sunt urmașii legitimi ai traco-geto-dacilor - aceștia fiind descendenți ai poporului primordial al Europei, arienii - este un adevăr confirmat de ansamblul izvoarelor istorice, în cea mai mare parte editate, adevăr preluat în mod repetat de opere fundamentale în domeniu, adevăr rezultând și din logica istorică. Acest adevăr nu mai are nevoie de reluări decât pentru informarea generațiilor în continuare. De asemenea, „teza exterminării" geto-dacilor în războaiele din 101-106 doar din fostul Stat geto-dac al lui Decebal, iar nu din întinsul Spațiu al Daciei antice, dublată de teza falsă și absurdă a „romanizării Daciei" în integralitatea ei, ambele teze, deci, sunt sintetizate și contestate argumentat în opere fundamentale în materie.

Din secolul al XVIII-lea și până azi însă, cea mai mare parte a istoriografiei maghiare, sub influența sau presiunea extremismului revizionist maghiar, a alimentat politica oficială revizionistă a Statului. Dar mai ales propaganda acestui extremism revizionist, sprijinit de „spatele" extern pe care, cointeresându-l, și l-a asigurat, au mistificat și au speculat pe seama izvoarelor istorice, servind încă politica expansionistă și revizionistă oficială.

Desigur, și în acest domeniu sunt necesare, firesc, cercetări și reflecții pentru completări, informări curente și cât mai exacte, în spiritul adevărului istoric, ca și pentru degajarea câmpului istoriografic mondial de falsurile și mistificările unor mercenari aflați în slujba ori în sprijinul cointeresat al extremismului revizionist maghiar.

(va urma)

Lasă un comentariu