Un străin, ajuns pe meleagurile dâmboviţene, se întreba (după ce a fost „ars" la buzunar, ca investitor) „de ce dau (şi pretind) românii şpagă"? Cercetările sociologice încă nu ne-au lămurit asupra acestui obicei, oricum, moştenit din vremuri… imemoriale!
Fapt este că plicul, şi nu codrul e frate cu românul, spunea cineva. „Această cangrenă - remarca Ştefan Bruno, şeful Biroului de Cercetări Sociale - porneşte de sus, de la autorităţi, şi ajunge până jos, la oamenii de rând."
Bunăoară, dacă ai o mică afacere, trebuie să pui bani deoparte pentru a stinge aplombul zecilor de inspectori financiari. Mici comercianţi au afirmat că îi costă lunar între 500 şi 2.000 de lei şpăgile celor care vin în control.
Odată cu vârsta, vin şi problemele de sănătate. Dacă ai parte în viaţă de două-trei internări în spital, cu tratamente şi operaţii serioase, ajungi la costuri între 3.000 şi 6.000 de lei. Şpagă la medici, asistente, infirmiere…
Ciclul şpăgii se încheie pe la 80 de ani. Dacă nu trăieşti mai mult! Mai e nevoie de cel puţin 150 de lei pentru preot, 250 de lei pentru gropari - dacă nu s-o fi schimbat tarifele! - 20 de lei pentru clopotar şi 10 lei de persoană pentru cei 10 care cară podoabele. Başca, pomana la restaurant! Unde, dacă meniul nu-i pe plac, poţi fi, şi postmortem, criticat! Ai murit. Eşti la doi metri sub pământ. Ai scăpat. Nimeni n-o să-ţi mai ceară niciodată o şpagă. Deşi au fost cazuri când şi „morţii" au primit citaţii la Tribunal, ori au fost „somaţi" să-şi plătească impozitele. Căci, altfel…
În concluzie, de când se naşte şi până moare, românul dă încontinuu şpagă, de la maternitate până la preotul care-l îngroapă.
Aşadar, de ce dau românii şpagă? Pentru că, dacă nu mişti din urechi… Mama ei de… viaţă!
