O minunată fabrică de confecţii şi-a deschis porţile în comuna Bărbăteşti, judeţul Vâlcea, oferind nu mai puţin de 300 de locuri de muncă, ceea ce nu-i de ici, de colea, în vremurile pe care le trăim.
Nu mică i-a fost surpriza primarului comunei să constate că sătenii şi sătencele - asistaţi social - nu numai că nu s-au îmbulzit la porţile fabricii, dar nici nu au vrut să audă de ea şi de locurile de muncă. Auzi dumneata, să te speteşti muncind pentru salariul minim pe economie, când poţi sta frumuşel cu brâncile pe gard, privind în zare ori povestind cu vecinii (tot asistaţi social şi ei) şi, la sfârşit de lună, să-ţi vină „ajutorul" de la stat, direct în bătătură!
Exasperat, primarul şi-a luat traista-n băţ şi a plecat în bejenie, a străbătut satele şi comunele din zonă, a lipit afişe prin staţiile de autobuz, pe stâlpi, pe la primării, dând sfară-n ţară că are locuri de muncă, ba organizează şi cursuri de calificare. Degeaba. I s-a terminat bietului om scotch-ul şi tot nu s-a arătat vreun asistat social dornic să muncească şi să se califice profesional. Dar, berzei chioare îi face Dumnezeu cuib: dom' primar e pe cale să rezolve problema, întrucât a fost sunat taman de la Ambasada Republicii Bangladesh în România, cu vestea bună că vreo 50-60 de bangladeşcence sunt gata să accepte ce refuză localnicele asistate social. Pe lângă salariul minim pe economie, ele vor primi cazare şi bonuri de masă.
Bărbăteşcencele o ţin însă pe-a lor: muncă grea, bani puţini, ducă-se încolo primarul cu fabrica şi cu Bangladesh-ul lui cu tot!
„Situaţia de la Bărbăteşti" a stârnit, după cum era de aşteptat, oarece vâlvă la televizor, unde părerile (tot după cum era de aşteptat) s-au împărţit imediat în două, urmând a se trage şi concluzia.
…Adevăru-i că e greu să te pronunţi: munca-i grea, banii-s puţini, e „năcăjală" mare prin ţară. Uite, de pildă, unei doamne senator (Vasilica şi mai nu ştiu cum) abia dacă-i ajunge indemnizaţia de 5.000 de lei pe lună, să se poată duce la coafor şi să-şi schimbe, zilnic, ţinuta, că doar nu te poţi duce în Parlament ca la piaţă. Dna Vasilica nu numai că bate mall-urile în căutarea unor veşminte mai de Doamne-ajută, dar mai şi munceşte: dânsa nu numai că a trecut de la un partid la altul, dar a avut şi are numeroase iniţiative legislative (care, din păcate, nu i-au fost băgate în seamă), e chiar vicepreşedinte la comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială, se zbate pentru drepturile celor mulţi şi săraci. E drept că nu ştie exact cât e cuantumul pensiei medii pe ţară, dar asta n-a împiedicat-o să-şi facă insignă de aur, s-o poarte-n piept cu mândrie, în lupta neabătută pentru creşterea nivelului de trai pe cap de locuitor.
… Încât - păstrând proporţia - au şi bărbăteştencele acelea dreptatea lor: ce, adică, să coşi la maşină pentru salariul minim pe economie, când, uite, şi Vasilica se descurcă greu din indemnizaţie. Las' că vin cusătoresele din Bangladesh, să le dea primarul bonuri de masă şi cazare, să se spele cu ele pe cap!
