Expresia: „Vrăjmăşia neamului românesc"…

Distribuie pe:

Ea se regăseşte în urâţenia de nedescris a mesajelor răutăcioase, declarative sau numai mimate, ale necinstitului infatuat şi arţăgos. Metehne ale firii umane, subliniate în chiar titlul acestui articol de gazetă, definind cel puţin două faţete ale aceluiaşi individ răutăcios din cale-afară, îngâmfat şi mincinos fără pereche! Fiind statornicul duşman şi neobositul inamic al românismului, el refuză argumentaţia documentelor scrise şi nescrise ale istoriei acestui multimilenar neam, statornicit de când lumea pe aceste pământuri strămoşeşti. (Ce frumoasă şi adevărată alăturare de cuvinte, nemaintâlnită în vorbirea şi în scrierea altor neamuri. Fie ele cât de vechi, de mândre, de bogate şi puternice! Tot la fel şi expresile intraductibile în armonia şi înţelesul lor adevărat: DOR, DOINĂ şi OM DE OMENIE). Revenind la gestul acelui ins răutăcios, comportamentul lui exprimă cel puţin două lucruri îngrozitor de neomenoase şi de necreştineşti. Şi neamul ăsta românesc, nefiresc de blând şi omenos, are nu numai duşmani făţarnici, ci şi extrem de răi şi de cruzi! Sunt de toate felurile, având corespondenţi în sânul multor neamuri ale pământului! Pe străinii de limbă şi de neam i-am primit din pribegiile lor cu pâine dulce şi cu un pahar de vin, iar liderii lor ne batjocoresc în fel şi chip, poruncind-ne să plecăm în lumea largă cu „traista-n băţ". De unde trista constatare că, de la o vreme încoace, nici măcar mult cântata şi lăudata „Dunăre albastră" nu ne mai este atât de prietenoasă! Astfel că a trebuit să treacă atâta amar de vreme ca într-un târziu să pricepem că neomul poate fii, faţă de acest „neam de chiatră", nu numai duşmănos, plin de ură şi invidie, ci şi rău ca focul, crud, câinos, hain, lacom şi hărăpăreţ din cale-afară! Dovadă, chiar şi cea mai recentă, dar extrem de tristă şi de păguboasă întâmplare. Ea se petrece, în văzul lumii şi cu acte, chipurile, în toată regula, în chiar vetrele şi hotarele câtorva sate şi cătune de munte mureşene. Iată, pe scurt, despre ce este vorba:

Sub paravanul unui aşa-zis „PARC NATURAL", delimitat geografic în mijlocul siturilor „NATURA 2000" CĂLIMANI-GURGHIU", câţiva indivizi din inima secuimii şi a maghiarimii transilvane (posibili trădători de ţară, împreună cu cozile lor de topor din rândul salariaţilor români din unele ministere, agenţii şi instituţii ale statului), au pus la cale „confiscarea" dreptului de proprietate şi de folosinţă al statului român, precum şi al sute şi sute de familii, asupra a aproape 10.000 de hectare de pajişti, păşuni, pământuri arabile, păduri, munţi şi ape, încercând să-i păcălească pe locuitorii tuturor aşezărilor din Defileul Mureşului Superior. Respectiv, pe cei care îşi au casele, gospodăriile, cabanele turistice, stânele cu oi, saivanele cu vite, păstrăvăriile, stupinele, păşunile, pădurile şi fâneţele pe traseul montan Deda-Ruşii Munţi-Filea-Bistra Mureşului-Gălăoaia-Androneasa-Răstoliţa-Sălard-Valea Ilvei-Lunca Bradului-Neagra-Stânceni-Gudea Mare şi Gudea Mică. Spre cunoaştere, rezumăm conţinutul doar al unei singure prevederi din respectivul Regulament de Administrare a Parcului Natural „Defileul Mureşului Superior": interzicerea organizării evenimentelor cu ocazia sărbătorilor tradiţionale, fără aprobarea prealabilă, contra cost, inclusiv a festivalurilor folclorice, precum şi a nedeelor populare ale verilor, de la stâne, „Măsura oilor", iar ale toamnelor „Coborâtul oilor" de pe păşunile munţilor Călimani şi Gurghiu.

Pentru remedierea acestor grave nereguli cred că ar trebui să fie cercetaţi şi anchetaţi toţi foştii şi actualii primari ai celor patru centre comunale din Defileul Mureşului Superior, precum şi consilierii locali şi salariaţii ocoalelor silvice de stat şi private din respectivul perimetru geografic şi administrativ. De asemenea, foştii şi actualii directori şi jurişti de la Direcţia Silvică Mureş şi de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Mureş (ing. Dănuţ Ştefănescu, unul dintre semnatarii actelor încriminate), inclusiv cei de la fantomaticul Serviciu-Biodiversitatea (ing. Abram Peter) şi de la S.C. Ocolul Silvic de Regim SA Gheorgheni-Harghita (unitate centrală, coordonatoare a întregului Parc Natural şi care a iniţiat întreaga tărăşenie, dându-i o formă aparent legală). Nu sunt scutiţi de responsabilităţi nici şefii de posturi de poliţie şi adjuncţii acestora din comunele Deda, Răstoliţa, Lunca Bradului şi Stânceni. Iar responsabilităţi (cel puţin morale) revin şi intelectualilor din respectivele comune, sate şi cătune (directori de şcoli, profesori, învăţători, medici, preoţi şi fii ai acestora de la oraş). Domniile lor aveau datoria să le explice cetăţenilor ce au de făcut pentru a nu fi păcăliţi. Aşa cum au procedat, bunăoară, locuitorii oraşului Topliţa-Română, din judeţul Harghita, aşezare care îşi are casele, pământurile, pădurile, păşunile şi restul averilor în acelaşi Defileu Superior al râului Mureş. După ce au fost păcăliţi cu retrocedările imobiliare şi funciare pentru presupuşii urmaşi ai grofilor unguri, de data aceasta nu numai că au refuzat, dar s-au şi opus categoric acestei înşelătorii, cu consecinţe extrem de grave, chiar tragice, pe termen nelimitat în timp. Atentând până şi la siguranţa naţională! Prefectura Judeţului Mureş şi DNA-ul ar trebui să se sesizeze din oficiu, declaşând urgent o anchetă amănunţită. Şi se prea-poate că de aceste grave nereguli să nu fie străin niciun fost şef al Ocolului Silvic Răstoliţa, stabilit în Ungaria, la plecare ducând cu el, ilegal, câteva importante documente, inclusiv hărţi topografice şi cărţi funciare. Toate secrete de stat!

Chiar aşa: România noastră îi sat fără stăpâni?!!

Notă: Alte detalii, mult mai amănunţite, în legătură cu acest caz extrem de grav au fost publicate în paginile numărului din 5 iunie a.c. a acestui ziar, sub semnătura unui om foarte avizat, mureşeanul Vasile Gotea, căruia îi aduc sincerele mulţumiri ale tuturor românilor, mai ales ale celor ardeleni. Cu precizarea că arhiva acestui ziar poate fi accesată pe internet, folosind E-mailurile: cuvantul@mures.rdsmail.ro sau cuvantul-liber@mures.rdsmail.ro.

Propun colectivului redacţional să republice respectivul articol şi să-l trimită, oficial, atât Guvernului, cât şi Parlamentului României şi SRI. După care vom trăi şi vom vedea, ce se va alege şi de acestă flagrantă încălcare a legilor acestui stat, pe cale de a se transforma într-un imens scandal şi revoltă colectivă! Pentru că este inacceptabil ca un imens colţ de ţară să fie administrat abuziv şi milităreşte de nişte intruşi! De la eliminarea neregulilor de tot felul, inclusiv cele care au generalizat braconajul piscicol şi cinegetic, precum şi jefuirea «Codrilor de argint» ai pădurii româneşti, şi până la dezmoştenirea de averile statului român, precum şi a mii şi mii de familii de pe cursul superior al Mureşului, e cale lungă! Iar acest caz nu este singular, nici în Transilvania şi nici în celelalte zone silvice din Carpaţii României! Trebuie pedepsiţi legal şi dezmoşteniţi de averile fraudate absolut toţi cei care se fac vinovaţi de întregul dezastru silvic şi ecologic. Indiferent că sunt cetăţeni români, sau cu dublă cetăţenie!

 

 

Lasă un comentariu