Desigur că ne întrebăm în ce fel de cultură trăim? Pentru Emil Durkheim tipul de cultură este reprezentat de tipul solidarităţii sociale. Astfel, viaţa socială este „suma mediilor morale care înconjoară individul", suma ideilor cu valoare normativă. Cultura, în viziunea lui Durkheim, este ansamblul regulilor, gramatica vieţii sociale.
Adoptând această viziune a lui Durkheim, ne dăm seama că trăim într-o cultură favorabilă mai degrabă necinstei şi compromisului decât integrităţii şi onestităţii, pentru că marea majoritate dintre noi împărtăşeşte idei şi convingeri ce calcă în picioare principiile şi valorile sociale şi morale. Avem de a face cu un model cultural care permite reducerea moralităţii la un simplu utilitarism egoist. Un utilitarism specific individualist, poate chiar specific românesc, exprimat de ceea ce-mi convine mie şi nu de ceea ce este bine şi drept. Un utilitarism egoist pentru că cei mai mulţi vor să aibă succes cu orice preţ, fără nicio limită. Presiunea succesului este atât de mare, încât orice limită de natură morală poate fi cu uşurinţă depăşită, prin găsirea scurtăturilor, prin realizarea de compromisuri, prin manipularea adevărului etc.
În consecinţă, dacă facem o medie a principalelor date rezultate din studiu, putem spune că:
• Doar aproximativ 16% dintre angajaţii români cu studii superioare participanţi la acest studiu acţionează constant şi consecvent în spiritul onestităţii şi integrităţii, ceea ce se poate traduce prin faptul că doar una, maxim două persoane din 10 împărtăşesc în mod consecvent valorile şi principiile morale, deci sunt de încredere.
• Pentru aproximativ 84%, tot ce ţine de onestitate şi integritate este discutabil, este în funcţie de situaţie, ceea ce înseamnă că 8 sau 9 din 10 români nu împărtăşesc sau împărtăşesc parţial, în doze personalizate, cultura onestităţii şi integrităţii. Pentru aceştia, am putea spune că oportunitatea şi interesul personal primează în faţa alegerilor oneste. În consecinţă, 8 sau 9 din 10 nu sunt de încredere privind la convingerile lor.
Concluzia, ce poate părea halucinantă, este că trăim într-o cultură în care este acceptabilă social şi adesea tolerată lipsa de onestitate şi integritate, într-o cultură în care necinstea şi compromisul au devenit dezirabile social fiind strâns legate de succes, de specularea oportunităţilor, de obţinerea unui profit personal cât mai mare.
Ne simţim ca în povestea lui Diogene, care se plimba cu lampa aprinsă în mijlocul zilei pentru a căuta un om cinstit şi, năuci, ne întrebăm cum de am ajuns aici, cine-i vinovat… Evident că nu-i nimeni vinovat!
Care este impactul economic, social şi psihologic?
Din perspectivă economică şi socială, un model ce favorizează necinstea, compromisul, manipularea adevărului distruge încrederea. Să ne amintim ce spunea Adam Smith, că cinstea este cea mai bună politică, mai ales în afaceri, pentru că înseamnă încredere. Deci, împărtăşirea, acceptarea şi tolerarea unei culturi ce nu valorizează integritatea şi onestitatea distruge însăşi esenţa capitalului social şi economic, încrederea. Rezultă o societate bolnavă, definită prin lipsa de solidaritate socială. Rezultă o economie bolnavă, definită de lipsa predictibilităţii şi a încrederii într-un viitor mai bun.
Iar din perspectivă psihologică, împărtăşirea unui model cultural atât de flexibil cu onestitatea şi integritatea sabotează însăşi esenţa identităţii ca individ. Rezultă un individ slab, labil, lipsit de o stimă de sine trainică. Se consideră atât de „altfel" faţă de ceilalţi, superior, competent şi moral, încât sfârşeşte prin a se autoizola. Pe de o parte, un astfel de ins se victimizează, considerându-i pe ceilalţi responsabili de propriul lui destin şi vinovaţi de tot răul social ce i se întâmplă, iar pe de altă parte îşi doreşte cu atâta ardoare să aibă succes, încât nu există nici un preţ pe care să nu-l poată plăti. Şi plăteşte cu vârf şi îndesat. Pentru că un astfel de individ anomic, fără identitate morală, în realitate nu ştie nici ce vrea şi nici ceea ce poate. Nu construieşte nimic valoros şi durabil şi toate încercările lui vor fi spulberate la prima adiere de vânt.
Vorbim desigur de un vânt de natură morală…
